Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Moțiune simplă împotriva ministrului Transporturilor, dezbatere și vot – luni, în Senat

Moțiune simplă împotriva ministrului Transporturilor, dezbatere și vot – luni, în Senat
Foto: Foto: senat.ro

Publicat de Puiu Vulea, 17 noiembrie 2025, 09:23

Plenul Senatului va dezbate și vota astăzi moțiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, intitulată „Calea ferată a pierdut trenul”.

Cei 37 de semnatari ai moțiunii, senatori AUR, PACE – Întâi România și neafiliați, susțin că, în pofida unei finanțări „impresionante”, România se află pe penultimul loc în clasamentul european privind performanță feroviară.

Printre soluțiile propuse în moțiunea simplă, depusă săptămâna trecută, se numără elaborarea unei strategii naționale pentru transportul feroviar bazată pe o finanțare ridicată, modernizarea infrastructurii, realizarea de locomotive și vagoane de către companii românești, sancțiuni administrative și/sau financiare pentru companiile vinovate de întârzierea finalizării lucrărilor.

Fostul ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu și actualul deținător al portofoliului, Ciprian Șerban, sunt invitați „să își asume politic eșecul implementării unor programe de finanțare gigant pentru calea ferată și să facă singurul gest demn pe care l-ar putea face după o carieră de minciuni și ratări”.

România și Republica Moldova vor să accelereze proiectele comune
National vineri, 31 iulie 2026, 17:25

România și Republica Moldova vor să accelereze proiectele comune

Președintele Nicușor Dan l-a primit la Palatul Cotroceni pe premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, aflat în prima sa vizită externă de la...

România și Republica Moldova vor să accelereze proiectele comune
Proiectul legii ANI, legat de PNRR, a fost respins în Senat
National vineri, 31 iulie 2026, 17:24

Proiectul legii ANI, legat de PNRR, a fost respins în Senat

Senatul, în calitate de for decizional, a respins proiectul care modifica legislația privind Agenția Națională de Integritate. Actul normativ...

Proiectul legii ANI, legat de PNRR, a fost respins în Senat
Protestul crescătorilor de oi a degenerat în incidente cu jandarmii
National vineri, 31 iulie 2026, 17:23

Protestul crescătorilor de oi a degenerat în incidente cu jandarmii

Crescătorii de ovine au protestat în Piața Victoriei față de măsurile sanitar-veterinare și de restricțiile care, în opinia lor, afectează...

Protestul crescătorilor de oi a degenerat în incidente cu jandarmii
Greva din sănătate continuă, în timp ce negocierile rămân blocate
National vineri, 31 iulie 2026, 17:21

Greva din sănătate continuă, în timp ce negocierile rămân blocate

Mii de medici, asistenți și angajați auxiliari participă la greva declanșată de Federația Sanitas, prima acțiune de asemenea amploare din...

Greva din sănătate continuă, în timp ce negocierile rămân blocate
National vineri, 31 iulie 2026, 17:17

România rămâne temporar fără producție nucleară

Nivelul foarte scăzut al Dunării a determinat oprirea controlată a ambelor unități ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. Unitatea 1 a fost...

România rămâne temporar fără producție nucleară
National vineri, 31 iulie 2026, 11:12

Federația Sanitas a decis suspendarea grevei generale

Consiliul Național al Sanitas a decis suspendarea grevei generale, precizând însă că protestul nu se închide și că suspendarea grevei...

Federația Sanitas a decis suspendarea grevei generale
National vineri, 31 iulie 2026, 09:54

România găzduiește cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele membre NATO și partenere

Cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele membre NATO și partenere – Congresul întrunit al Confederației...

România găzduiește cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele membre NATO și partenere
National vineri, 31 iulie 2026, 08:51

Unitatea 2 de la Cernavodă rămâne în funcțiune

Comandamentul Energetic reunit joi, 30 iulie, pentru a doua oară în această săptămână, a decis ca Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice de...

Unitatea 2 de la Cernavodă rămâne în funcțiune