Connect with us

Evenimente

Noi negocieri

În cadrul discuţiilor, şeful statului a accentuat importanţa menţinerii dialogulu

Published

on

Liderii sindicali din educaţie au revenit, astăzi, la Palatul Victoria, pentru noi negocieri cu reprezentanţii executivului, după ce liderii coaliţiei de guvernare au avut de dimineaţă o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. În cadrul discuţiilor, şeful statului a accentuat importanţa menţinerii dialogului ca singura cale prin care se poate debloca situaţia actuală, iar acesta trebuie să continue până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerinţelor cadrelor didactice. Klaus Iohannis le-a cerut liderilor politici să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele şi măsurile pe care guvernul le poate adopta astfel încât anul şcolar să fie încheiat în bune condiţii, iar calendarul susţinerii examenelor naţionale să nu fie afectat.