Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Noi sesiuni de finanțare a investițiilor în agricultură

Noi sesiuni de finanțare a investițiilor în agricultură

Publicat de Puiu Vulea, 27 august 2018, 08:00 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:14

Începând de luni, 3 septembrie 2018, Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide noi sesiuni de primire a proiectelor de investiții, finanțate prin intermediul a trei submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul național, dar și pentru zona ITI Delta – Dunării (ITI-DD).

Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitanților care doresc să obțină finanțare europeană, însumează 307,3 milioane de euro, din care 4,3 milioane de euro sunt alocate investițiilor din zona ITI Delta – Dunării.

Astfel, în intervalul 3 septembrie 2018, ora 9:00 – 31 decembrie 2018, ora 16:00, AFIR va primi cereri de finanțare pentru submăsura (sM) 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, (componenta zootehnic pentru întreg teritoriul național), sM 6.2Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” doar pentru zona ITI – DD și sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” doar pentru ITI – DD.

În cazul submăsurii 4.1 „Investiții în exploatații agricole” (pentru întreg teritoriul național), componentele sector vegetal, ferma de familie şi ferma mica, sesiunea va începe tot în data de 3 septembrie 2018, ora 09:00, termenul limită de depunere fiind însă de 31 martie 2019, ora 16:00.

În cadrul acestei sesiuni de depunere aferentă submăsurii 4.1 sunt eligibile şi investițiile propuse de solicitanții care au sediul social sau amplasarea investițiilor în teritoriul ITI Delta Dunării, cu condiția respectării Strategiei ITI. Conform Ghidului solicitantului, Cererile de finantare vor viza obligatoriu investiţii cu construcţii şi montaj doar în cazul sectoarelor vegetal și zootehnic, cu excepția fermelor de familie şi fermelor mici unde nu există această obligativitate.

Depunerea proiectelor se realizează on-line pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, pentru toate submăsurile ce vor fi lansate. Totodată, toți cei interesați să dezvolte investiții în domeniul agricol și în cel non-agricol pot consulta Ghidul solicitantului pentru submăsurile amintite pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.

Alocarea financiară stabilită pentru sM 4.1, disponibilă în sesiunea 2018, este de 303 milioane de euro, împărțită astfel: sectorul vegetal are alocate 53 milioane de euro, cel zootehnic are 111 milioane de euro, zona montană dispune de 80 milioane de euro (vegetal şi zootehnic), iar fermele de familie și fermele mici de 59 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor aferente sM4.1 este de 25 puncte.

Alocarea bugetară, disponibilă pentru înființarea de activități neagricole în mediul rural, finanțate prin sM 6.2  ITI – DD este 1,4 milioane de euro în sesiunea din acest an. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse prin sM 6.2 ITI – DD este de 15 de puncte.

Pentru investițiile finanțate prin sM 6.4 ITI -DD, alocarea bugetară aferentă acestei sesiuni este de 2,9 milioane de euro. Pragul minim sub care proiectele depuse pe sM 6.4  ITI-DD nu pot fi selectate este de 15 de puncte.

Mehedinți: Începe cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”
Regional vineri, 31 iulie 2026, 10:37

Mehedinți: Începe cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”

La Ponoare, în județul Mehedinți, vineri 31 iulie, începe cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”, un...

Mehedinți: Începe cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”
Dolj: Peste 13 milioane de euro vor fi investiți în proiecte de eficiență energetică
Regional vineri, 31 iulie 2026, 10:14

Dolj: Peste 13 milioane de euro vor fi investiți în proiecte de eficiență energetică

Șase proiecte, în valoare totală de aproape 13,5 milioane de euro, vor fi realizate în județul Dolj cu fonduri europene, prin Programul Regional...

Dolj: Peste 13 milioane de euro vor fi investiți în proiecte de eficiență energetică
Slatina: Caravana Filmului Românesc la amfiteatrul de pe Esplanadă
Regional vineri, 31 iulie 2026, 09:41

Slatina: Caravana Filmului Românesc la amfiteatrul de pe Esplanadă

Filme din seria „Liceenii” vor fi proiectate în weekendul 31 iulie – 2 august în aer liber, la Slatina, la amfiteatrul de pe Esplanadă,...

Slatina: Caravana Filmului Românesc la amfiteatrul de pe Esplanadă
Aeroportul Internațional Craiova investește în energie verde
Regional vineri, 31 iulie 2026, 09:17

Aeroportul Internațional Craiova investește în energie verde

Joi, 30 iulie,  a fost semnat semnat contractul pentru proiectarea și execuția proiectului „Dezvoltarea capacităților de producție a energiei...

Aeroportul Internațional Craiova investește în energie verde
Regional joi, 30 iulie 2026, 17:39

Un nou pasaj subteran este pregătit în zona Aeroportului Craiova

CNAIR continuă investițiile rutiere din zona Aeroportului Internațional Craiova prin pregătirea unui nou pasaj subteran. Proiectul urmărește...

Un nou pasaj subteran este pregătit în zona Aeroportului Craiova
Regional joi, 30 iulie 2026, 17:33

Diehl Aviation inaugurează fabrica de componente pentru avioane de lângă Craiova

Compania germană Diehl Aviation a inaugurat o fabrică de componente pentru industria aeronautică în apropierea Craiovei. Investiția extinde...

Diehl Aviation inaugurează fabrica de componente pentru avioane de lângă Craiova
Regional joi, 30 iulie 2026, 12:52

Elevul din Râmnicu Vâlcea care a obținut media 10 la Bacalaureat a fost premiat de primarul Mircia Gutău

Ca de fiecare dată în ultimii ani, Ziua Imnului Național a constituit cadrul ideal pentru premierea excelenței în educație. În contextul...

Elevul din Râmnicu Vâlcea care a obținut media 10 la Bacalaureat a fost premiat de primarul Mircia Gutău
Regional joi, 30 iulie 2026, 11:39

Intervenție a jandarmilor după partida de fotbal dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia

În contextul desfășurării partidei de fotbal dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia, disputată la Craiova, Gruparea de Jandarmi Mobilă...

Intervenție a jandarmilor după partida de fotbal dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia