Connect with us

Regional

Nostalgia întoarcerii, la Aman

Published

on

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 5 iulie 2019, începând cu ora 11:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Nostalgia întoarcerii”, autor Georgios Demos.

La eveniment vor fi prezenți Tudor Gheorghe, Sever Constantin Răduică, Sanda Diaconescu, Emil Trașcă, dar și colegii de liceu ai autorului, promoția 1962 a Colegiului Național „Carol I” din Craiova.

„În însemnările sale „nostalgice”, grecul Georgios Demos, care a trăit un exil al sorții vreme de 23 de ani, formându-se educațional și profesional în România, unde avea statutul de refugiat, la Craiova, împreună cu familia, rămâne un exemplu de dăruire, patriotism și recunoștință atât pentru nația sa, cât și pentru patria de adopție – România. Dragostea pentru ținuturile natale, părăsite în vremuri de restriște pentru poporul său (războiul civil) în încercarea de a instaura comunismul cu orice preț, s-a grefat adânc în sufletul copilului de 6-7 ani, care fugea din calea morții „cărându-și cu apă”, urmându-și familia pe un drum necunoscut, neputând ști ce le rezervă ziua următoare…” (Sever Constantin Răduică, extras din Prefața volumului „Nostalgia Întoarcerii”)