Connect with us

Evenimente

Noul presedinte al Consiliului National PSD

Published

on

          Noul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD este Rovana Plumb, vicepreşedinte al partidului. Consiliul Naţional a modificat şi statutul partidului. Consiliul Naţional a adoptat o rezoluţie prin care membrii de partid care au probleme în justiţie vor fi suspendaţi din funcţiile politice şi, ulterior, excluşi din PSD, în cazul în care se dovedeşte că se fa vinovaţi de fapte de corupţie. Liderul social-democrat Victor Ponta, iniţiatorul acestei rezoluţii, a asigurat că măsurile de integritate vor fi puse imediat în practică. Consiliul Naţional al PSD a stabilit, ca, în noiembrie anul acesta, să fie organizat congresul partidului. La acea dată, social-democraţii vor valida noul statut la PSD şi îşi vor alege conducerea.