Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Numărul incendiilor de vegetație uscată din județul Vâlcea a fost dublu în 2024 față de anul precedent

Autoritățile avertizează despre neglijența populației și solicită măsuri de prevenire mai eficiente

Imagine de Ylvers de la Pixabay
Foto: Imagine de Ylvers de la Pixabay

Publicat de Alin Cîrțînă, 3 februarie 2025, 17:38

Numărul incendiilor de vegetaţie uscată din judeţul Vâlcea a fost dublu anul trecut faţă de anul 2023, printre cauzele principale ale declanşării acestora fiind şi nerespectarea de către populaţie a măsurilor de prevenire, a declarat, luni, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), col. Dan Pascaru.

Potrivit acestuia, cele mai dificile intervenţii au fost în fondul forestier, iar în cele mai multe dintre cazuri autorii au rămas necunoscuţi.

‘Eu aş numi aici mai de grabă o parte de neglijenţă a populaţiei, pentru că multe dintre incendiile de vegetaţie uscată au fost ori cu intenţie, ori din neglijenţa populaţiei. Trebuie să recunosc că numărul de persoane identificate este redus faţă de numărul de incendii, dar aveam şi astfel de situaţii. Chiar şi anul acesta am avut o persoană care a fost identificată că a produs un incendiu. Urmează ca Inspecţia de Prevenire să se deplaseze în teren pentru a aplica sancţiunea conform legislaţiei’, a spus şeful ISU Vâlcea, într-o conferinţă de presă.

Col. Dan Pascaru a precizat că Vâlcea este printre judeţele din ţară cu multe astfel de evenimente şi, deşi s-au făcut numeroase acţiuni de informare a populaţiei cu privire la măsurile care trebuie respectate pentru prevenirea acestor arderi necontrolate, chiar şi anul acesta au fost înregistrate două incendii de pădure.

‘Am încercat toate modalităţile de diseminare a informaţiilor către populaţie privind respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, nu neapărat în fondul forestier, ci în general. Dar aceste incendii de vegetaţie uscată, mai ales cele din fond forestier în ultima perioadă se manifestă la un număr foarte mare de judeţe, numărul acestora fiind în general crescut sau creşte de la an la an. Trebuie să remarcăm aici faptul că IGSU a achiziţionat pentru Inspectoratul General de Aviaţie acele Black Hawk, elicopterele pe care şi anul trecut le-am solicitat în sprijin şi de fiecare dată când am apelat la Inspectoratul General, ori aceste elicoptere de la IGAv, ori avioanele de la MApN ne-au fost trimise în regim de urgenţă. Este un real sprijin pentru persoane. Ceea ce pot să recomand este să continuăm această activitate de informare şi să încercăm să conştientizăm cât mai mult populaţia privind respectarea unor măsuri simple, mai ales atunci când se deplasează în fondul forestier’, a mai spus şeful ISU Vâlcea.

Potrivit raportului de activitate prezentat de acesta, din cele 1.035 de incendii înregistrate în anul trecut în judeţ, 684 au fost incendii de vegetaţie, în creştere cu 117,83 % faţă de anul 2023, când au fost înregistrate un număr de 314.

De asemenea, anul trecut au fost 20 de incendii de pădure, care au afectat o suprafaţă de peste 222 de hectare de teren forestier, în timp ce în anul 2023 nu a fost înregistrată nicio astfel de intervenţie.

Sursă: AGERPRES

Operațiunea JUPITER: Percheziții în Mehedinți într-un dosar de contrabandă
Regional luni, 2 noiembrie 2026, 13:22

Operațiunea JUPITER: Percheziții în Mehedinți într-un dosar de contrabandă

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mehedinți, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe...

Operațiunea JUPITER: Percheziții în Mehedinți într-un dosar de contrabandă
Operațiunea Jupiter: Percheziții la adrese din județele Hunedoara, Arad, Mehedinți și Dolj într-un dosar de evaziune fiscală
Regional luni, 2 noiembrie 2026, 13:04

Operațiunea Jupiter: Percheziții la adrese din județele Hunedoara, Arad, Mehedinți și Dolj într-un dosar de evaziune fiscală

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al...

Operațiunea Jupiter: Percheziții la adrese din județele Hunedoara, Arad, Mehedinți și Dolj într-un dosar de evaziune fiscală
Gorj: Pregătire comună Salvamont Gorj – Serviciul de Salvare Montană din Serbia
Regional luni, 2 noiembrie 2026, 10:36

Gorj: Pregătire comună Salvamont Gorj – Serviciul de Salvare Montană din Serbia

Salvatorii montani și speologi din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj au desfășurat, timp de patru zile, o activitate comună de...

Gorj: Pregătire comună Salvamont Gorj – Serviciul de Salvare Montană din Serbia
Olt: Primăria Caracal a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru repartizarea locuințelor nZEB
Regional luni, 2 noiembrie 2026, 09:28

Olt: Primăria Caracal a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru repartizarea locuințelor nZEB

A fost prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru repartizarea locuințelor nZEB din Caracal, de pe strada Târgu Nou. Persoanele interesate...

Olt: Primăria Caracal a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru repartizarea locuințelor nZEB
Regional luni, 2 noiembrie 2026, 08:31

Păsări rare de peste un secol, reunite într-o expoziție de excepție la Secția de Științele Naturii – Muzeul Olteniei

Marți, 3 noiembrie, ora 12:00, Muzeul Olteniei prin Secția de Științe ale Naturii deschide expoziția temporară „ORNITOFAUNĂ DE COLECȚIE....

Păsări rare de peste un secol, reunite într-o expoziție de excepție la Secția de Științele Naturii – Muzeul Olteniei
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 20:34

Lucrările de protecție a versanților de pe DN 7, Valea Oltului, se sistează

Având în vedere prognoza meteorologică, sâmbătă, 31 octombrie, NU se vor desfășura lucrările de protecție a versanților de pe DN 7, Valea...

Lucrările de protecție a versanților de pe DN 7, Valea Oltului, se sistează
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 18:14

Asociația KIWANIS Craiova lansează proiectul ROCKET STEM CHALLENGER

Asociația KIWANIS Craiova lansează ROCKET STEM CHALLENGER, un proiect educațional dedicat tinerilor din mediul rural al județului Dolj, prin care...

Asociația KIWANIS Craiova lansează proiectul ROCKET STEM CHALLENGER
Regional vineri, 30 octombrie 2026, 16:28

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar

Accidentul a avut loc pe Calea București din Craiova unde o femeie, de 59 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism către strada...

Craiova: Trei persoane accidentate pe trotuar