International
O afacere de corupţie în legătură cu Qatar, anchetată de justiţia belgiană, afectează imaginea Parlamentului European
O afacere de corupţie în legătură cu Qatar, anchetată de justiţia belgiană, afectează imaginea Parlamentului European.
Cinci persoane au fost arestate, iar printre acestea se numără şi vicepreşedinta legislativului european Eva Kaili, căreia i s-a retras deja mandatul de către preşedinta Roberta Metsola.
Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili a fost reţinută la Bruxelles în cadrul unei anchete privind acţiunile unei ‘ţări din Golf’ suspectate că ‘ar influenţa deciziile economice şi politice ale Parlamentului European prin plata unor mari sume de bani sau oferirea de cadouri scumpe, după cum susţin anchetatorii.
Ca reacţie, eurodeputaţii verzi şi social-democraţi urmează să blocheze, mâine, finalizarea unui acord privind liberalizarea regimului vizelor între Uniune, pe de o parte, şi Qatar şi Kuweit.