O mâţă de milioane!

Originea Sphynxului a fost dintotdeauna invaluita in mister. Aceasta rasa de pisici este cea mai neobisnuita dintre toate si a fost denumita astfel deoarece primii crescatori au considerat ca exista unele asemanari intre pisicile nude si sculpturile egiptene reprezentand feline, expuse la British Museum si la Louvre.

Frapante prin aspectul lor, dar si extrem de ciudate, fragile si sensibile, pisicile „golase” merita toata atentia, grija si afectiunea iubitorilor de feline. La o prima impresie, Sphynxul pare creat de un profesor trasnit, cu minte diabolica, impulsionat de nemultumirile lumii legate de blana pisicilor, dar lucrurile nu stau asa. Pisicile nude existau in Mexic inca din epoca precolumbiana si se spunea despre ele ca ar fi fost „daruite de zei” omenirii. Prin urmare, pisicile fara par au aparut pe cale naturala – nu sunt hibrizi rezultati dintr-o mutatie genetica spontana.

Se pare ca pisicile Sphinx provoaca oamenilor reactii foarte puternice, deoarece, de-a lungul timpului, acestia si-au manifestat fie admiratia fata de aceste feline cu figura stranie, asemanatoare unei creaturi martiene, fie dezgustul. Persoanele care au, insa, ceva de spus impotriva Sphynxului, mai mult ca sigur, nu au avut ocazia sa vada in realitate o asemenea pisica si, deci, vorbesc in necunostinta de cauza.

Mutatii genetice spontane, care au determinat aparitia pisicilor nude, s-au petrecut de nenumarate ori in decursul secolului trecut in Europa, Australia si America. Cercetarile au descoperit ca in cadrul multor altor specii de animale se nasc exemplare lipsite de blana, ca urmare a unor astfel de mutatii. Dar aceste animale, supuse selectiei naturale, dispar la scurt timp de la nastere, cel mai adesea, inainte de a atinge maturitatea. Din acest motiv, in salbaticie pot fi intalnite foarte greu animale fara par.
Cele mai faimoase pisici fara par – considerate a fi predecesoarele rasei Sphynx – sunt Nellie si Dick, care au apartinut lui J.Schinck, din New Mexico, poreclite „Mexicanele nude”.

In 1938, profesorul genetician R. Letard a descris doua pisici fara blana, nascute la Paris, dintr-un cuplu de Siameze. Doisprezece ani mai tarziu, in 1950, o pisica Siameza a dat nastere unui numar de 9 pui, dintre care 3 erau lipsiti de blana. Cele mai multe surse de informatie sunt de acord asupra faptului ca primul program de inmultire a pisicilor nude a fost initiat in Ontario (Canada). In acest oras, in 1966, pisica Elizabeth – exemplar obisnuit, cu blana colorata in alb si negru, apartinand doamnei Micalwaith – a dat nastere unui pisoi (mascul) lipsit de par, care a primit numele Prune. Din imperecherea lui Prune cu Elizabeth au rezultat alti pisoi lipsiti de par. Cercetarile au aratat ca mutatia spontana responsabila de nuditatea pisicilor este determinata de alela recesiva „hr”.

Cam prin aceeasi perioada, doamna Smith a descoperit pe strazile orasului Ontario un motan nud colorat in alb si negru, pe care l-a adoptat si l-a numit Bambi. Ulterior, Pinkie si Squeakie, doua femele nude, au fost aduse in }arile de Jos si adoptate de Hugo Fernandez. Alte doua pisici nude au fost gasite si salvate de pe strazile orasului Toronto si apoi trimise in Olanda, unde au contribuit la „intemeierea” rasei Sphinx moderne. In acelasi timp in care iubitorii de pisici din S.U.A. faceau cunostinta cu pisicile nude, aduse de catre europeni, prin 1983, interesul francezilor si al olandezilor pentru aceste exemplare feline frapante crestea din ce in ce mai mult. Este adevarat ca nimeni nu poate ramane indiferent privind o astfel de pisica.

Primele exemplare obtinute au fost numite initial „Moonstone” („Piatra lunii”), „Canadienele fara par” si „Sphyncsii fara par”. Cu timpul, rasa a capatat numele de Sphynx, nume pe care si l-a pastrat pana astazi si care a devenit denumirea oficiala. Programele de crestere si inmultire din S.U.A. si Olanda s-au bazat pe linia genetica originala, dar au inclus si alte exemplare de pisici nude, aparute in mod spontan din exemplare domestice obisnuite.

Pisicile nude au fost ulterior imperecheate cu exemplare Devon Rex, pentru a dobandi de la acestea din urma anumite caracteristici apreciate de catre crescatori. Incrucisarile au ajutat la diversificarea si sporirea bazei genetice a rasei. O alta incrucisare acceptata este cea dintre pisicile Sphynx si cele din rasa American Shorthair. Majoritatea crescatorilor nu incruciseaza pisicile Sphynx in afara rasei lor, dar, ocazional, le imperecheaza cu exemplare American Shorthair sau pisici domestice cu blana scurta, pentru a le conferi mai multa robustete.

Gena responsabila de nuditatea Sphinxului este dominanta fata de gena responsabila de blana creata a pisicilor Devon Rex, dar recesiva fata de gena pentru blana scurta obisnuita. Gena pentru lipsa parului s-a manifestat, in timp, sub diverse forme, dand nastere mai multor varietati Sphynx, unele avand anumite parti ale corpul acoperite de un puf foarte fin, altele fiind aproape nude. Cu toate ca se spune despre Sphynx ca ar fi pisica dezbracata”, ea nu este complet lipsita de blana. Adesea prezinta un puf fin, foarte scurt, pe spatele urechilor, pe bot si pe extremitatile membrelor.

Asociatia iubitorilor de pisici (CFA) a recunoscut prima aceasta rasa neobisnuita si a acceptat ca pisicile Sphynx sa participe in expozitii la clasa „Miscellanus” – „mixta”, in februarie 1998. Exemplarele Sphynx de cea mai buna calitate au foarte putin par pe corp, in timp ce pisicile de calitate „pet” au ceva mai multa blana.

Cea mai frapanta caracteristica a pisicilor Sphynx este lipsa blanii. Dar, cu toate ca par a fi total lipsite de par, corpul lor prezinta pe unele portiuni – in special pe labe, coada, urechi si fata – blanita deasa, foarte scurta, greu de perceput vizual si, uneori, chiar tactil, despre care se spune ca se aseamana cu pielea de antilopa sau cu puful de piersica. Mustatile si sprancenele – fie intregi, fie frante – pot fi prezente la unele exemplare, dar sunt cu totul absente la altele. „Coada de leu” – cu un smoc de par la varf – este acceptata. Aspectul ciudat al pisicilor Sphynx nu este dat insa doar de aceasta nuditate; pielea lor prezinta numeroase pliuri (riduri), in special in jurul capului si al gatului, pe frunte, iar urechile sunt impresionant de mari. Exemplarele mature trebuie sa aiba cat mai multe riduri posibil, in special pe cap, dar care sa nu fie atat de pronuntate incat sa le afecteze functiile normale.

Capul acestor pisici este mai mult lung decat lat, iar obrajii lor sunt proeminenti. Privit din profil, capul prezinta la baza fruntii un stop moderat. Ochii sunt mari, amplasati la distanta, urechile sunt largi la baza, mari, fara par pe partea interioara. Fata pisicilor Sphynx are o expresie prietenoasa, denotand inteligenta si atentie concentrata. Gatul este de grosime medie, cilindric, cu muschi pronuntati, arcuit intre baza umerilor si baza craniului.

Pieptul este lat si tinde, la unele exemplare, sa fie bombat. Corpul este de dimensiune medie, cu contururi rotunjite, abdomenul este destul de mare, dar nu gras, rotund, dand impresia ca pisica s-ar fi bucurat recent de o masa foarte bogata. Coada este subtire, asemanatoare cu cea a unui sarpe.
Temperatura corporala a pisicilor Sphynx este mai ridicata decat cea a exemplarelor cu blana obisnuita. Ele transpira prin pielea de pe tot corpul si trebuie sa fie spalate regulat. Din cauza lipsei blanii, care, de obicei, absoarbe sebumul, baia devine o necesitate si trebuie facuta de cel putin o data pe saptamana. Toate aceste trasaturi, alaturi de ochii mari si migdalati, creeaza impesia ca Sphynxul ar fi o ciudata creatura extraterestra.

Pisicile Sphynx apar in foarte multe varietati, orice fel de combinatii coloristice sau tipare fiind acceptate. Cresterea „pufului de piersica” pe corpul acestor pisici pare a fi de natura hormonala, deoarece unora dintre femele blana le creste, mai mult ca de obicei, pe durata gestatiei si imediat dupa nastere.

sursa: eva.ro