Evenimente
O noua trilogie si un serial de televiziune Star Wars
Noua trilogie va fi separată de saga lui Luke Skywalker și va avea noi personaje.
Grupul Disney a anunțat că pregătește și un serial de televiziune, cu actori reali, inspirat din celebra epopee intergalactică Star Wars, care va fi difuzat prin serviciul său de ‘streaming’.
Știrea cu privire la serialul ‘Star Wars’ intervine în aceași zi în care Lucasfilm a anunțat că Rian Johnson, regizor și scenarist la ‘Star Wars VIII: The Last Jedi’, pregătește o nouă trilogie Star Wars. Noua trilogie va fi separată de saga lui Luke Skywalker și va avea noi personaje.
Președintele și consilierul delegat al grupului Disney, Bob Iger, a anunțat noul proiect de televiziune în cadrul unei conferințe telefonice în care au fost dezvăluite rezultatele financiare ale companiei în 2017. Anul acesta veniturile Disney au scăzut cu 4 % obținând un beneficiu net de 8,980 miliarde de dolari.
În afară de serialul ‘Star Wars’, Iger a anunțat și planurile Disney de a dezvolta diferite producții pentru micile ecrane derivate din filmul de animație ‘Monsters Inc.’ (2001), comedia muzicală ‘High School Musical’, sau din benzile desenate ale universului Marvel.
Aceste seriale se încadrează în strategia companiei Disney de a-și lansa propriul serviciu de ‘streaming’, prevăzută pentru 2019, pentru a rivaliza cu alte platforme din domeniu, precum Netflix.
Universul ‘Star Wars’ a fost transpus pe micile ecrane și în alte seriale precum ‘Star Wars: The Clone Wars’, sau ‘Star Wars Rebels’, noutatea adusă de Disney este faptul că noile producții vor avea acțiune reală și actori în carne și oase.
sursa: agerpres.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.