Connect with us

International

OCDE a decis lansarea negocierilor de aderare cu şase state candidate, inclusiv România

Published

on

Sursă imagine:presidency.ro


Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OCDE a decis ieri lansarea negocierilor de aderare cu 6 state candidate, între care şi România. În comunicatul Consiliului OCDE sunt menţionate progresele pe care ţara noastră – alături de Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru – le-a făcut de la lansarea cererilor de aderare.

Organizaţia va pregăti foi de parcurs individuale pentru toate aceste ţări, cu condiţia ca ele să-şi confirme adeziunea la valorile, viziunea şi priorităţile OCDE. Atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi guvernul de la Bucureşti au salutat decizia Consiliului OCDE, subliniind că astfel ţara noastră se apropie semnificativ de atingerea unuia dintre obiectivele sale strategice de politică externă.

Înfiinţată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

Continue Reading
%d blogeri au apreciat: