Connect with us

Evenimente

Olt: ”Târgul Fetelor de la Cotenița”, sărbătoare unică în Oltenia

Published

on

Deşi prea puţin cunoscut, la Coteana – satul Coteniţa, judeţul Olt, se desfăşoară, an de an, ”Târgul Fetelor“. Ajuns la a XXVI-a ediție, evenimentul se desfășoară, anul acesta, în perioada 14-15 august.

Departe de savoarea de altădată, ”Târgul mireselor“, așa cum era denumit pe vremea bunicilor, datează de la jumătatea secolului trecut. Cu acest  prilej, fetele de măritat îşi arătau comorile din lada de zestre, dovedindu-și, astfel, şi priceperea, multe dintre obiecte fiind realizate de mâna lor. Din ce îşi mai aduc, astăzi, aminte bătrânii, primele ediţii s-ar fi desfăşurat, undeva, între Coteana şi comuna vecină, Vâlcele. Aici se adunau fetele şi flăcăii, dar şi membrii familiilor acestora, şi se stabileau logodne şi căsătorii, în funcţie de sentimentele dintre tineri, dar şi în funcţie de zestrea viitoarei mirese, care putea fi, sau nu, pe placul băiatul sau a familiei acestuia.

Sărbătoarea a fost reluată, după 1990, şi strânge toată suflarea din câteva comune vecine. De la „Târgul mireselor“ a rămas, până astăzi, obiceiul de a se etala lada de zestre. În amintirea acelor vremuri, tinere din Coteana, Brebeni, Ipoteşti, Vâlcele, Izvoare, Schitu, îmbracă, în fiecare an, portul popular şi îl prezintă unui juriu, care stabilește câştigătoarea, punctând frumuseţea costumului, autenticitatea etc.

”Târgul Fetelor de la Coteniţa“, emblema localităţii Coteana, a devenit, cu anii, un bun prilej de întoarcere a fiilor satului acasă, vechiul târg de Sfântă Mărie fiind transformat într-o sărbătoare câmpenească. La ediția de anul acesta, în parcul comunal, pe scena amenajată special, vor urca interpreți îndrăgiți de muzică populară, precum Violeta Constantin, Marcela Fota, Constantin Ștefan, Marian Medregoniu, Roberta Crintea, Cornel Cojocaru, Sorina Dinu și Dorina Mete.