Connect with us

Evenimente

Orchestra Simfonică Radio din Praga, pentru prima dată în România, la Festivalul RadiRo!

Published

on

După două zile în care muzica lui George Enescu a prins viaţă la Sala Radio, cu Rapsodia Română nr. 1, la bis, în primul concert al Orchestrei Radio din Finlanda şi Rapsodia nr. 2, cântată în deschiderea concertului Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, a treia zi a Festivalului RadiRo a oferit luni, 22 septembrie, bucuria unui dialog muzical de rară intensitate: Dvořák şi Mahler, cu Orchestra Simfonică Radio din Praga, aflată pentru prima dată în România!

Un concert ? eveniment care i-a adus, în premieră pe aceeaşi scenă, pe dirijorul Tiberiu Soare şi pianistul Jan Simon ? cu o memorabilă interpretare a Concertului în sol minor pentru pian şi orchestră de Antonín Dvořák! -, în compania ansamblului radio praghez. O întâlnire de înaltă clasă între doi muzicieni al căror destin artistic este semnificativ legat de lumea orchestrelor radio: Tiberiu Soare, liderul tinerei generaţii de dirijori români, dirijor principal al Orchestrei Naţionale Radio, foarte apreciat de public şi specialişti, deopotrivă, pentru eleganţa şi deschiderea viziunii sale artistice şi pianistul Jan Simon, cu o carieră muzicală ale cărei repere se regăsesc în evoluţia Orchestrei Simfonice Radio din Praga, unde este un foarte apreciat solist, dar şi director al ansamblului.

?M-a bucurat foarte mult întâlnirea cu publicul de la Sala Radio. Am simţit pe scenă că spectatorii urmăresc fiecare detaliu şi mi-am amintit cât de importantă este misiunea noastră, a muzicienilor. De asemenea, am fost încântat de dialogul cu Tiberiu Soare şi de viziunea sa în ceea ce priveşte acest concert de Dvořák. Trebuie să remarc şi sala de concerte, una dintre cele mai bune. A fost o experienţă foarte plăcută?, a declarat pianistul Jan Simon la finalul concertului, într-un interviu pentru Radio România Muzical.

Orchestra Simfonică Radio din Praga, fondată în 1926, odată cu Radiojurnal, primul post de radio din Cehia, concertează în fiecare stagiune la Rudolfinum, celebra sală de concerte din Praga, şi este invitată la evenimente muzicale şi turnee internaţionale în Europa, Asia şi Statele Unite. Din stagiunea 2011 ? 2012, dirijor şef al orchestrei este Ondrej Lénard, un muzician de mare originalitate şi spontaneitate, care, până în 1990, a condus un alt ansamblu radio de referinţă din Europa: Orchestra Simfonică Radio din Bratislava. Pasionat şi de lumea operei, Lénard a colaborat cu celebre teatre de operă ca Wiener Staatsoper, Teatro di San Carlo din Napoli şi Houston Grand Opera.

Ondrej Lénard a sosit la Bucureşti alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga şi va dirija cel de al doilea concert al ansamblului praghez la Festivalul RadiRo, programat marţi, 23 septembrie, ora 19.00. Pe aceeaşi scenă cu dirijorul Ondrej Lénard va urca pianistul Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Cu peste 1.000 de concerte susţinute pe toate meridianele, Horia Mihail este astăzi unul dintre cei mai bine cotaţi pianişti români, protagonist, în ultimii ani, a patru ediţii consecutive a turneului Pianul călător, care au cucerit simpatia publicului român şi internaţional.

RadiRo continuă seria de evenimente conexe Festivalului, prilej pentru public de a participa la lansări de CD-uri şi sesiuni de autografe! Astfel, marţi, 23 septembrie, ora 17.00, la Librăria Cărtureşti, mezzosoprana Ruxandra Donose îşi va lansa primul CD realizat alături de un dirijor, o orchestră şi o casă de discuri din România! Albumul Romance, publicat de Editura Casa Radio, a fost realizat în compania Orchestrei Naţionale Radio, a dirijorului Tiberiu Soare şi a Corului Academic Radio şi cuprinde arii celebre ca Habanera, Seguidilla, Amour, viens aider , D’amour l’ardente flame, O don fatal? înregistrate recent, în aprilie 2014, la Radio România. A doua zi, pe 24 septembrie, Ruxandra Donose va concerta la Festivalul RadiRo, alături de Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, iar la finalul concertului va oferi autografe pentru primul său compact-disc produs integral în România.

                Festivalul RadiRo, organizat de Radio România, este un eveniment cu un profil unic pe scena muzicală internaţională, care îşi propune să aducă în atenţie extraordinara varietate repertorială, actualitatea şi excelenţa artistică a ansamblurilor simfonice radio europene.

Ediţia a II-a a RadiRo se desfăşoară în perioada 20 ? 27 septembrie la Sala Radio şi aduce la Bucureşti 5 orchestre radio europene, dirijori şi solişti de primă mărime în peisajul muzical internaţional. Directorul de onoare al RadiRo 2014 este dirijorul Cristian Mandeal.

Producător ?i organizator: Radio România

Coproducător: TVR

Eveniment desfă?urat sub patronajul Guvernului României

Cu sprijinul: EBU ? European Broadcasting Union

Sponsor principal: Vodafone România

Transportator oficial: Dacia

Cu sprijinul: Banca Transilvania, Borsec, ARCUB, Catering Romania, Librăriile Cărtureşti

 Parteneri media:

Adevărul, Dilema Veche, Observator Cultural, Caţavencii, Şapte Seri, Business Review, Suplimentul de cultură, Agenţia de carte, Ziare.com, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Librăriile Humanitas

 *Pentru informaţii detaliate despre programul şi invitaţii acestei ediţii, vă rugăm să accesaţi pagina web a festivalului, www.radirofestival.ro şi pagina de Facebook https://www.facebook.com/radiro.festival. Persoane de contact: Cristina Bărbulescu, e-mail: orchestreleradio@gmail.com, telefon: 0745 28 91 81, Irina Ungureanu, e-mail: irina.ungureanu@radioromania.ro, telefon: 0749 123 910.

*Ultimele bilete la concertele festivalului sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

* Concertele programate pe durata Festivalului vor începe la ora 19.00. Întrucât concertele vor fi filmate şi înregistrate, accesul publicului în Sala Radio se va face până cel târziu la ora 18.50. Nu este permis accesul în sală al copiilor sub 6 ani. Este interzisă folosirea camerelor de fotografiat şi/sau de filmat pe întreaga durată a concertelor.

* Toate concertele festivalului RadiRo sunt difuzate în direct de la ora 19.00 pe toate frecvenţele naţionale Radio România Cultural şi Radio România Muzical şi în streaming live audio pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

ULTIMA ORĂ

Regional10 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional10 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport10 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional10 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional10 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional10 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional11 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON