Connect with us

Evenimente

Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, dirijorul Stéphane Den?ve şi mezzosoprana Ruxandra Donose la Festivalul RadiRo!

Published

on

Festivalul RadiRo programează miercuri, 24 septembrie, şi joi, 25 septembrie, la Sala Radio, două concerte ale Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart, care vine la Bucureşti însoţită de dirijorul său principal, Stéphane Den?ve! Mezzosoprana Ruxandra Donose va fi protagonista primei seri a orchestrei germane la RadiRo, într-un program dinamic şi dens Ravel – Strauss! Al doilea concert al ansamblului simfonic din Stuttgart îl prezintă în postură de violonist pe muzicianul de origine israeliană Nikolaj Znaider, nume de referinţă al scenei muzicale internaţionale!

O ?orchestră a libertăţii?, fondată de guvernul forţelor armate americane în 1945, imediat după război, ansamblul simfonic al radiodifuziunii germane din Stuttgart este celebru în Europa pentru sonoritatea muzicală de excepţie a concertelor pe care le susţine, recunoscută ca ?Stuttgart Sound?. A devenit o orchestră de prestigiu în Germania sub conducerea lui Sergiu Celibidache, în anii ’70, iar astăzi susţine concerte şi participă la festivaluri cu un program care alătură muzica contemporană şi repertoriul clasic.

Ambele concerte ale ansamblului simfonic radio din Stuttgart vor fi dirijate de Stéphane Den?ve, un muzician de vocaţie care se simte în largul său într-un repertoriu foarte vast, fiind un cunoscător rafinat al muzicii noi. Dirijor şef şi director muzical al Orchestrei Radio din Stuttgart, Den?ve va fi din septembrie 2014 dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Philadelphia, iar din 2015 va lucra ca dirijor şef al Filarmonicii din Bruxelles.

Mezzosoprana Ruxandra Donose este o prezenţă mult apreciată de publicul bucureştean la Sala Radio. Cu un timbru vocal de o coloratură şi o sensibilitate care conferă unicitate interpretărilor sale, Ruxandra Donose susţine concerte şi spectacole de operă în importante edificii ale vieţii muzicale din Europa şi SUA. În 2014 mezzosoprana a primit premiul Editor’s Choice acordat de revista Gramophone pentru înregistrarea pe DVD a spectacolului Tamerlano, de Händel, alături de ansamblul Il Pomo d’Oro.

Violonistul Nikolaj Znaider, unul dintre tinerii muzicieni de extraordinară deschidere şi flexibilitate, este în acelaşi timp violonist, dirijor şi muzician de cameră. A fost invitat de Valery Gergiev ca dirijor principal al Orchestrei Mariinsky din Sankt Petersburg, dirijează concerte simfonice şi spectacole de operă, iar ca violonist colaborează permanent cu mari orchestre ale lumii. A înregistrat concerte sub bagheta unor dirijori ca Daniel Barenboim, Zubin Mehta, Valery Gergiev şi Mariss Jansons.

Ediţia a II-a a Festivalului RadiRo, organizat de Radio România, se desfăşoară în perioada 20 ? 27 septembrie şi aduce în premieră în România 5 orchestre radio europene, solişti şi dirijori de renume din Europa şi SUA. Directorul de onoare al Festivalului este dirijorul Cristian Mandeal. Ediţia din 2014 a Festivalului RadiRo este dedicată compozitorului german Richard Strauss, de la cărui naştere s-au împlinit recent 150 de ani.

Informaţii detaliate despre programul şi invitaţii acestei ediţii sunt găzduite de pagina web a festivalului, www.radirofestival.ro, şi de pagina de Facebook https://www.facebook.com/radiro.festival. Persoană de contact: Irina Ungureanu, telefon: 021.303.1527, mobil: 0749.123.910, e-mail: irina.ungureanu@radioromania.ro, radiro@srr.ro.

Biletele la concertele festivalului sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Afis OrchestraRadio Stuttgart NikolajZnaider OrchestraSimfonicaRadio Stuttgart RuxandraDonose StephaneDeneve

ULTIMA ORĂ

International6 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National6 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional6 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional6 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional7 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional7 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional7 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON