Connect with us

Evenimente

Se cere reabilitarea Colegiului Carol

Senatorul PNL, Mărinică Dincă a precizat că sunt 4 ani de când se tot caută motive sau se pierd finanţări

Published

on

Organizaţia PNL Craiova îi cere primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu să nu mai tergiverseze demararea lucrărilor de reabilitate a Colegiului Carol 1, existând riscuri atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Senatorul PNL, Mărinică Dincă a precizat că sunt 4 ani de când se tot caută motive sau se pierd finanţări, timp în care, cei care îşi desfăşoară activitatea acolo îşi pun viaţa în pericol. “Deşi a avut o rată de promovare la bacalaureat aproape de 100% mai exact 3 absolvenţi au picat din 274, Colegiu Naţional Carol 1 nu este deloc printre priorităţile autorităţilor locale, respectiv pe agenda primarului Olguţa Vasilescu.”, a subliniat parlamentarul doljean. “Primăria tace sau minte sau ameţeşte pe toată lumea. Fondurile europene pentru reabilitare s-au pierdut din cauza incompetenţei autorităţilor. Primarul nu îşi asumă nimic. Doar minte. În februarie vorbea de nu ştiu ce licitaţie, în mai venea în şedinţa de Consiliu Local cu un cărucior de hârtii pe care l-a plimbat prin fata consilierilor locali, ca să ne demonstreze că munceşte, iar astăzi după 6 luni de minciuni constantam ca nu se face nimic. Atragem atenţia că reabilitarea clădirii este de maxima urgenţă iar riscul la care sunt supuşi elevii şi profesorii care vor începe in luna septembrie şcoala este maxim. Primarul Olguţa Vasilescu va avea pe conştiinţă o nouă tragedie de tip Colectiv. Îi cerem acesteia să aducă în Consiliul Local documentaţiile necesare aprobării lucrărilor la acest Colegiu, pentru a se evita tragedii şi a se corecta rapid problemele existente.”, a mai spus senatorul Mărinică Dincă.

ULTIMA ORĂ

International6 ore ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National7 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National7 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National7 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National7 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional7 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional7 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON