Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Organizația Salvați Copiii: Rețelele sociale sunt cauza anxietății și depresiei copiilor

Organizația Salvați Copiii: Rețelele sociale sunt cauza anxietății și depresiei copiilor
Foto: cyberbullying victim teenage girl with laptop sitting alone in bedroom at nightAI generated

Publicat de Lica Simona, 7 octombrie 2024, 14:55

Conform datelor statistice, furnizate de serviciile de terapie psihologică și sprijin psiho-emoțional ale organizației Salvați Copiii, în ultimii doi ani, unu din trei copii, cu vârsta între 8 și 17 ani, a prezentat o formă de tulburare emoțională, precum anxietate sau depresie, cauzată de expunerea îndelungată la rețelele de socializare. Conform ultimelor cercetări Salvați Copiii, intervalul de vârstă, în care utilizarea rețelelor sociale devine semnificativă, este între 5 și 10 ani.

Mihaela Dinu, psiholog clinician Salvați Copiii:

„Anxietatea și depresia la copii și adolescenți se manifestă, tot mai des, în contextul utilizării rețelelor sociale. Anxietatea aduce cu ea frici intense, neliniște și dificultăți de concentrare, iar depresia se identifică prin tristețe profundă, retragere și pierderea interesului pentru activități. Mulți dintre copii ajung în terapie cu simptome, precum lipsa concentrării, izolarea socială, insomnii sau scăderea stimei de sine. Aceste stări le afectează viața de zi cu zi, de la performanța școlară, până la relațiile cu cei din jur, și necesită intervenție specializată, pentru a învăța să gestioneze emoțiile sănătos.”

48,3% dintre copii petrec peste șase ore pe zi online, în cazul unei zile libere, fie că vorbim de sfârșitul de săptămână sau de vacanță, conform datelor colectate în cadrul cercetărilor derulate de Organizația Salvați Copiii, majoritatea acestui timp fiind dedicat rețelelor sociale. Acolo, tinerii sunt expuși presiunii de a se compara constant cu ceilalți și de a câștiga aprobarea prin like-uri și comentarii, ceea ce amplifică sentimentele de inadecvare și frustrare și poate duce la tulburări emoționale semnificative. Majoritatea copiilor afirmă că valorile sau interesele lor găsesc o confirmare în conținutul întâlnit pe rețelele sociale, 57% dintre ei declarând că social media îi ajută să își vadă defectele.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii:

„Creșterea alarmantă a cazurilor de tulburări emoționale în rândul copiilor și adolescenților, cauzată de utilizarea excesivă a rețelelor sociale, este o problemă care necesită atenție imediată. Este necesar să promovăm alternative sănătoase de petrecere a timpului liber pentru copii, împreună cu părinții.”

Organizația Salvați Copiii, în colaborare cu NEPI Rockcastle, lansează o campanie națională de conștientizare și educare, destinată copiilor și adolescenților, precum și părinților și profesorilor, pentru a combate efectele nocive ale consumului în exces de social media. 

Campania „Poveștile perfecte nu au filtre” include o serie de conferințe, activități interactive și resurse educaționale, menite să dezvolte gândirea critică și să îi ajute pe copii să gestioneze emoțiile negative cauzate de presiunile online.

Joi, 10 octombrie, la ora 12.00, va avea loc un nou eveniment, din seria celor cinci conferințe gratuite, ”Cum să îi ghidăm pe adolescenți să își protejeze identitatea online?”, la Promenada Craiova, Cineplexx. Evenimentul este dedicat părinților și specialiștilor, care lucreză cu copiii, și va include discuții cu Cristian China Birta – antreprenor, consultant social media, blogger, Mihai Peca – Specialist Programe de Certificare / Formator ECDL Romania – ICDL Certification, Claudia Oprescu – coordonator program Salvați Copiii/ psihoterapeut și Andreea Hurezeanu – coordonator promovare Salvați Copiii – Ora de Net. Tema discuțiilor va fi crearea unui mediu online sănătos pentru copii, participanții având ocazia să învețe strategii pentru a-i sprijini pe tineri să navigheze mai sigur și mai conștient în mediul online.

Participarea este gratuită și se se face prin înscriere, în limita locurilor disponibile, la linkul de mai jos, prin email la adresa: contact@oradenet.ro sau telefonic la numărul 0744 360 446, menționând numele complet, localitatea și județul de domiciliu. Link înscriere: https://app.ality.ro/public/oradenetrocraiova

Pentru a veni în sprijinul tuturor celor interesați de crearea unui mediu online sănătos pentru copii, Salvați Copiii România pune la dispoziție un pachet de resurse educaționale, disponibile pe portalul www.oradenet.ro, care include ghiduri, planuri de lecție și materiale video pentru profesori și părinți.

sursa: Salvați Copiii România

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 18:03

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani

„Am deosebita plăcere să vă invit, în perioada 2–4 octombrie 2026, la prima ediție a Festivalului „Viei și Vinului”, un eveniment...

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani
Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 17:23

Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat

A fost predat amplasamentul constructorului care va executa lucrările de consolidare, reabilitare și restaurare a Muzeului de Artă din...

Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat
Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 16:44

Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani

Pacienții din municipiul Drăgășani și din localitățile învecinate au acum acces la noi servicii de imagistică medicală în cadrul...

Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani
Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 13:13

Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere

Muzeul Olteniei, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj și Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova, a organizat,...

Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 10:00

Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova

Craiova găzduiește, în perioada 26–27 septembrie, competiția internațională FCI OPEN SAR, dedicată echipelor canine de căutare și salvare....

Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 09:58

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova intră în etapa studiului de fezabilitate

Primăria Craiova a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al parcării supraetajate planificate în apropierea gării și a...

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova intră în etapa studiului de fezabilitate
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 09:42

Echipamente medicale de aproape 50 de milioane de lei pentru Spitalul Județean din Craiova

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pregătește achiziția unor echipamente medicale în valoare totală de 49.989.278,39 lei. Procedura...

Echipamente medicale de aproape 50 de milioane de lei pentru Spitalul Județean din Craiova
Regional joi, 24 septembrie 2026, 15:56

Vâlcea: Restricții de circulație pe DJ 678A, pe 26 și 27 septembrie

Primăria Comunei Nicolae Bălcescu, în parteneriat cu Asociația Non-Profit RIDE THE VIBE și Consiliul Județean Vâlcea organizează în zilele...

Vâlcea: Restricții de circulație pe DJ 678A, pe 26 și 27 septembrie