Connect with us

National

Orice reformă a justiției trebuie să-i servească cetățeanului

Published

on

Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu a transmis, astăzi, într-un mesaj de Ziua Justiţiei, că în centrul acestui sistem trebuie să fie cetăţeanul, iar orice reformă trebuie să-i servească acestuia. Ea spune că justiţia trebuie să fie NU NUMAI mai rapidă, prietenoasă şi accesibilă, dar în primul rând mai previzibilă. La rândul său, procuroarea generală a României, Gabriela Scutea, a atras atenţia asupra deficitului cronic de procurori în ansamblul parchetelor, în timp ce DNA consideră că forţa sa de reacţie nu trebuie restrânsă, ci reconsolidată.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că guvernul va continua eforturile pentru finalizarea procesului de monitorizare a României prin MCV, iar actul de justiţie la nivelul cerut de Uniunea Europeană va fi asigurat inclusiv prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.