Otilia Cazimir

Otilia Cazimir (12.02.1894, Cotu Vameş, Neamţ – 8.06.1967, Iaşi) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută ca autoare a unor versuri pentru copii. Pseudonimul i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu şi de criticul literar Garabet Ibrăileanu.

A fost cel de-al cincilea copil al învăţătorului Gheorghe Gavrilescu. Şi-a petrecut copilăria în satul natal şi a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale şi universitare la Iaşi, oraş în care şi-a petrecut întreaga viaţă.

A debutat în anul 1912 în revistă Viaţa românească, în care îşi va tipări majoritatea scrierilor. În anii 1937-1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova. Părinţii îi spuneau în copilărie Luchi. Din proza sa autobiografică A murit Luchi reiese că numele Luchi dispare odată cu intrarea în şcoală, când fetiţa a crescut şi a devenit elevă. Atunci când este strigată de învăţătoare pe numele ei adevărat, fetiţa nu răspunde, pentru că pe ea toată lumea o strigă Luchi. O colegă îi explică învăţătoarei că acasă i se spune „Luchi, ca la căţei!”. Mica poetă se simte ruşinată şi îşi spune în sinea ei: „Mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot!”.

În copilărie a simţit lipsa prietenilor de joacă: „Am fost o fetiţă tare cuminte. Toţi erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toţi. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile”.

La revista Viaţa românească l-a cunoscut pe George Topârceanu. Între ei s-a legat o strânsă prietenie şi o adevărată poveste de dragoste.

Pentru bogata sa activitate literară a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Naţional pentru Literatură (1937), Premiul S.S.R.(1943), Ordonul Muncii (1954), cl. I (1964)

În Iaşi se află Casa Memorială „Otilia Cazimir”, vizitată de cititorii de toate vârstele.