Connect with us

Evenimente

Pandemia în contextul mondial

Restricție este principalul cuvânt la care fac apel guvernele în aceste zile

Published

on

Economia mondială a registrați de mari pierderi care par să nu se tempereze în această perioadă în contextul recrudescenței cazurilor de coronavirus. Monitorizarea realizată de Universitatea americană Johns Hopkins arată că pe glob sunt în prezent aproape 17.500 de mii de persoane infectate cu covid 19 iar numărul deceselor a urcat la 677.000. Aproape 11 milioane de oameni s-au vindecat în ultimele șapte luni de când noul virus a fost raportat în premieră în China. Restricție este principalul cuvânt la care fac apel guvernele în aceste zile: masca, distanțarea socială și igiena strictă sunt reguli obligatorii, iar la frontiere controalele se intensifică de la o zi la alta pentru străini. După Grecia, Ungaria sau Italia alte țări impun măsuri restrictive pentru cetățenii din România. Danemarca ne-a inclus pe lista țărilor închise alături de Bulgaria, Luxemburg și Portugalia, iar Ucraina cere pentru români un test negativ de covid 19. Turiștii români pot intra însă fără a mai îndeplini vreo cerință în Bulgaria fără a mai completa declarația pe proprie răspundere prin care se obligau să respecte măsurile epidemiologice care se aplică pe teritoriul țării vecine. Statele Unite, prima economie mondială, sunt oficial în recesiune, produsul intern brut ajungând la 5%. Şi Germania, motorul economiei europene, a anunțat o cădere de 10 procente a PIB în al doilea trimestru al acestui an. Experţii germani spun că este cea mai gravă criză după al doilea război mondial. Şi Belgia, Austria sau Mexic au raportat scăderi ale PIB, iar companii aeriene, constructori de automobile sau operatori din turism solicită la unison ajutoare financiare. Un studiu american publicat ieri trage un semnal de alarmă: copiii sunt extrem de contagioși. Şi tot ieri OMS a spus că tinerii ar fi contribuit în această perioadă la răspândirea noului virus. Reprezentanții forului de la Geneva mai cred că persoanele cu risc și vulnerabile ar trebui să evite deplasările în străinătate.

ULTIMA ORĂ

Info Trafic6 minute ago

Restricții de trafic pe DN 7 și DN 7 CC, pentru efectuarea de lucrări

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în cursul zilei de astăzi, până la ora 18.00, circulația se...

Sport14 minute ago

FCU Craiova 1948 învinge Universitatea Cluj și urcă în clasament sub conducerea antrenorului Eugen Trică

FCU Craiova 1948 a reușit să părăsească ultimul loc al clasamentului după o victorie impresionantă împotriva Universității Cluj, cu scorul...

Sport23 de minute ago

Rapid – Universitatea Craiova: Meciul de la vârf din Liga 1

Un duel incitant este așteptat, astăzi de la ora 20:30, între două echipe de tradiție din Liga 1, Rapid și...

National32 de minute ago

Dezbaterea asupra limitării publicității la țigările electronice și extinderea duratei mandatelor aleșilor locali pe agenda deputaților

Limitarea publicităţii la ţigările electronice şi creşterea duratei mandatelor aleşilor locali de la 4 la 5 ani, se află, luni,...

National43 de minute ago

Gabriela Firea și Sebastian Burduja și-au depus candidaturile pentru Primăria Capitalei

Gabriela Firea şi-a depus, ieri, la Biroul Electoral Municipal candidatura pentru Primăria Capitalei din partea PSD. Ea a declarat că...

tick on wavy yellow leaf in daytime tick on wavy yellow leaf in daytime
National56 de minute ago

Căpușele devin active mai devreme în acest an din cauza vremii calde: Recomandări pentru prevenirea mușcăturilor

Căpușele au devenit active mult mai devreme în acest an din cauza vremii deosebit de calde. Aceste insecte afectează În...

person putting coin in a piggy bank person putting coin in a piggy bank
Nationalo oră ago

Studiu: Peste două treimi dintre români nu au economisit bani pentru masa de Paște

Peste două treimi dintre români au spus că nu au pus niciun ban deoparte, pentru masa de Paşte, potrivit unui...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON