Plasticul de pe plaje poate fi acum observat din spațiu cu ajutorul noilor tehnologii de satelit

Tehnica poate identifica diferențele în modul în care nisipul, apa și plasticul reflectă lumina, permițând cercetătorilor să detecteze resturile de pe țărmuri de la peste 600 km distanță.

Publicat de Cosmin Meca, 7 noiembrie 2024, 09:35 / actualizat: 7 noiembrie 2024, 14:07

O nouă tehnică de imagistică prin satelit permite oamenilor de știință să vadă plasticul de pe plaje din spațiu, relateaza ifls.com

Tehnica poate identifica diferențele în modul în care nisipul, apa și plasticul reflectă lumina, permițând cercetătorilor să detecteze resturile de pe țărmuri de la peste 600 km distanță.

Plasticul reprezintă o problemă majoră în multe contexte de mediu, dar este o problemă din ce în ce mai presantă pentru habitatele marine.

În ultimii ani, acumularea densă de plastic marin a fost înregistrată chiar și în zone izolate și puțin populate, cum ar fi insulele îndepărtate din oceanele Pacific și Indian sau pe plajele din nordul Australiei.

Se estimează acum că între 19 și 23 de milioane de tone metrice de plastic ajung în mare sau în mediile de coastă în fiecare an, un număr care ar putea să se dubleze până în 2030.

Aceasta este o problemă semnificativă, deoarece plasticul are diverse efecte dăunătoare asupra biodiversității, precum și asupra economiilor locale.

„Plasticul poate fi confundat cu hrana, animalele mai mari se încâlcesc în el, iar animalele mai mici, precum crabul pustnic, rămân blocate în obiecte precum containerele din plastic,” a explicat autoarea principală a studiului, Dr. Jenna Guffogg, de la Universitatea RMIT, într-o declarație.

„Plajele insulelor îndepărtate au unele dintre cele mai ridicate densități de plastic din lume, iar de asemenea, vedem volume tot mai mari de plastic și echipamente de pescuit abandonate pe țărmurile îndepărtate din nordul Australiei.”

Dacă plasticul nu este curățat, el se fragmentează în final în bucăți mai mici de micro și nano plastice, care cauzează și mai mult rău.

„Deși impactul plasticului din oceane asupra mediului, pescuitului și turismului este bine documentat, metodele de măsurare a exactă a problemei sau de direcționare a operațiunilor de curățare, uneori cele mai necesare în locații îndepărtate, au fost împiedicate de limitările tehnologice,” a adăugat Guffogg.

Tehnologiile de satelit au fost deja dezvoltate pentru a urmări cantități masive de plastic care plutesc în oceanele lumii, și sunt multe – de la mici derivări formate din mii de sticle, pungi și plase de pescuit, până la mase uriașe de plastic, precum Insula de Gunoaie din Pacific, care a ajuns de trei ori mai mare decât Franța.

Însă, deși aceste tehnologii prin satelit sunt bune la identificarea plasticului plutitor, ele sunt mai puțin eficiente în a detecta resturile de pe plaje, unde plasticul se poate confunda cu nisipul din jur.

Cu toate acestea, cercetătorii australieni au dezvoltat acum o modalitate eficientă de a vedea plasticul de pe plaje, astfel încât acumularea acestuia să poată fi identificată ușor și eforturile de curățare să fie mai bine direcționate.

Guffogg și colegii săi au dezvoltat Indicele Resturilor de Plastic pe Plajă (BPDI), care este, practic, o formulă matematică ce evaluează modelele de lumină reflectată capturate de sateliți în timpul trecerii lor pe deasupra. Aceasta le permite să identifice cele mai relevante aspecte ale unei imagini.

Instrumente similare există deja pentru monitorizarea pădurilor și urmărirea incendiilor de vegetație din spațiu, însă această nouă versiune este concepută pentru a cartografia resturile de plastic de pe plaje, utilizând date de la satelitul WorldView-3 – un senzor comercial super-spectral, cu rezoluție înaltă.

Acest sistem orbitează Pământul în linie cu soarele, la o altitudine de 617 km.

Detectarea plasticului din spațiu Pentru a testa capacitățile BPDI de a detecta plasticul, cercetătorii au plasat 14 ținte de plastic – fiecare de aproximativ 2 metri pătrați – pe o plajă din sudul Gippsland, Victoria.

Aceste ținte erau realizate din diferite tipuri de plastic și erau mai mici decât dimensiunea pixelului satelitului (3 metri pătrați).

Imaginile BPDI au fost comparate cu trei indici existenți – unul conceput pentru a găsi plastic în apă și doi concepuți pentru a găsi plastic pe uscat.

În fiecare caz, indicii existenți au întâmpinat dificultăți în a diferenția plasticul de pe plaje sau au experimentat erori de clasificare, confundând umbrele și apa cu plastic. Cu toate acestea, nu a fost cazul pentru BPDI, care a avut performanțe superioare tuturor celorlalte.

www.iflscience.com