Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Polițistul lovit cu sabia, în stare mult mai bună

Polițistul lovit cu sabia, în stare mult mai bună

Publicat de Cosmin Meca, 26 decembrie 2017, 14:00

Polițistul din Suceava, lovit cu sabia în timpul unor percheziții care au avut loc acum trei săptămâni, va fi externat după sărbători.

Agentul de 35 de ani a ajuns la spital în comă pe 5 decembrie, nu își poate mișca încă mâna și piciorul stâng, însă medicii sunt optimiști și cred că exercițiile de kineto-terapie îl vor ajuta să depășească aceste probleme.

„Revenirea acestui pacient a fost posibilă datorită capacității lui de autovindecare și aici ține cel mai probabil de educație și de atitudine. Să nu uităm că el a fost educat ca să fie un luptător și asta se vede și în plan fizic și clinic.

În ceea ce privește reintegrarea lui socială, probabil că va fi posibilă, nu imediat ci peste mult timp. Cel mai probabil nu pe un asemenea post pe care lucra până acum. Dar va avea capacitatea de a face cel puțin de o muncă de birou.

Dacă e să vorbim de miracole, este miracolul lui personal și i se datoreaza integral. De altfel studiile arată că 97 % din intervențiile chirurgicale sau act medical depinde de pacient și boala lui și doar 3 % de echipa medicală”, spune Lucian Eva, manager Spitalul de Neurochirurgie Iași, potrivit digi24.ro.

Polițistul a fost lovit cu sabia în zona capului și a brațului în cursul unei percheziţii ce a avut loc la începutul lunii decembrie, în Rădăuţi. Atacatorul este un suspect cercetat într-un mare dosar de trafic de droguri al procurorilor DIICOT.

Sursa: Pro TV / Digi24

Etichete:
MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:05

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare

La bord se aflau 13 marinari, ucraineni și azeri. Până acum, salvatorii au recuperat nouă persoane în viață și trupul neînsuflețit al unui...

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
National vineri, 23 octombrie 2026, 13:48

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel a desființat în totalitate încheierea contestată și, rejudecând cauza, a respins solicitarea lui Georgescu. „Respinge ca...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:29

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat aplicația MyCNPP, care permite pensionarilor și persoanelor asigurate consultarea datelor...

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP
Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:08

Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie

Gospodăriile din România ar urma să beneficieze de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale...

Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie
National vineri, 23 octombrie 2026, 08:45

Palatul Victoria: Luca Niculescu va avea o ședință de lucru pe tema siguranței în școli

Premierul Luca Niculescu va avea vineri, 23 octombrie, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința...

Palatul Victoria: Luca Niculescu va avea o ședință de lucru pe tema siguranței în școli
National vineri, 23 octombrie 2026, 08:14

Ședință extraordinară de guvern – pe agendă donația de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine

Guvernul se va întruni vineri, 23 octombrie, în ședință extraordinară, pe agendă fiind două proiecte de acte normative: 1. PROIECT DE...

Ședință extraordinară de guvern – pe agendă donația de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine
National joi, 22 octombrie 2026, 16:15

Ministrul Educației, după atacurile din școli: ”Mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici”

Noul ministru al Educației a precizat că îi va cere premierului Luca Niculescu suplimentarea numărului de paznici în școli. De asemenea, a...

Ministrul Educației, după atacurile din școli: ”Mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici”
National joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CSAT, după atacurile din Marea Neagră. Prima ședință cu noii miniștri ai Guvernului Luca Niculescu

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc, astăzi, ora 18:00, la...

CSAT, după atacurile din Marea Neagră. Prima ședință cu noii miniștri ai Guvernului Luca Niculescu