Connect with us

Evenimente

Pompieri mehedințeni, pe podium, la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor – galerie foto

Published

on

Doi pompieri mehedințeni, lt. col. Lavinia Mariana Brebu și lt. col. Adrian Bratu, au obținut rezultate impresionante la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, care s-au desfăşurat, în perioada 31 iulie-7 august 2023, în Canada. Cei doi au câștigat nouă medalii, dintre care şase la probele de înot şi trei la disciplina atletism. Competiția reunește pompieri, poliţişti şi jandarmi, din peste 60 de țări.

Lt. col. Lavinia Mariana Brebu a obținut şase medalii: două de aur, două de argint și două de bronz. Ea a devenit campioană mondială la probele 100 m – spate și ştafetă 4*50 m – mixt, fiind medaliată cu argint la 200 m – mixt și ştafetă 4*50 m – liber și bronz la 50 m – bras și 200 m liber. Sportiva este la cea de-a șaptea participare la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, unde a cucerit, în total, 40 de medalii.

Lt. col. Adrian Bratu a devenit campion mondial la proba de 400 metri plat, câștigând medalia de argint la săritura în lungime și medalia de bronz la proba de 200 metri plat. Pompierul se află la cea de-a treia participare, în cadrul acestor jocuri, unde a mai cucerit 11 medalii.