Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Pompierii mehedințeni din nou alături de cei mici

Pompierii mehedințeni din nou alături de cei mici

Publicat de Cosmin Meca, 26 octombrie 2023, 13:27

Cadrele ISU Mehedinți au fost prezente, săptămâna aceasta, în mijlocul micuților de la Grădinița cu Program Prelungit Nr.7 și a elevilor Școlii Gimnaziale Grozești și Școlii Gimnaziale ,,Theodor Costescu”.

Peste 500 de copii au avut ocazia să participe la o prezentare a tehnicii de intervenție și a accesoriilor din dotarea ISU Mehedinți, dar și la o sesiune de educare preventivă în domeniul situațiilor de urgență.

Pompierii din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților le-au prezentat acestora pericolele la care se pot expune din neatenţie sau din joacă, subliniind importanța prevenirii, atât în ceea ce privește utilizarea surselor de foc ce pot declanșa incendii, cât și comportamentul pe care trebuie să îl adopte înainte sau după producerea unui cutremur.

Cei mici au primit cu deschidere sfaturile pompierilor, conștientizând că focul le poate fi prieten, dar poate deveni periculos când scapă de sub control, punând în pericol viața oamenilor și a animalelor, distrugând proprietățile și afectând mediul înconjurător. Aceștia au promis să respecte regulile și să le împărtășească și părinților secretele unui cămin sigur.

De asemenea, toți cei prezenți au urmărit cu atenție demonstrația de acordare a primului ajutor medical, aflând astfel cum să recunoască o situație de urgență și cum să solicite ajutorul prin apelarea numărului 112.

Colegii noștri au reușit să le captiveze imaginația micuților în momentul prezentării autospecialei și a echipamentelor de stingere, dar și a ambulanței SMURD, explicându-le ce se întâmplă atunci când se anunță un incendiu sau un accident și cum se pregătesc pentru intervenție.

De fiecare dată,  aceste întâlniri sunt un prilej de bucurie, atât pentru copii, care sunt entuziasmați să fie mai aproape de cei care se luptă cu flăcările, cât și pentru pompieri, care le muțumesc pentru veselia și curiozitatea lor.

Aceste acțiuni interactive au scopul de a le aduce în atenție copiilor misiunile pompierilor profesioniști, dar și de a educa și inspira viitoare generații de salvatori.

Etichete:
CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:28

CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj organizează vineri, 20 noiembrie, Conferința Județeană „BUSOLA CARIEREI –...

CJRAE Gorj organizează „BUSOLA CARIEREI”
Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 16:36

Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj anunță că va vira fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență...

Dolj: Vineri, persoanele cu dizabilități își vor primi banii pe card
Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:04

Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Craiova: Bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:24

Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază

Cinci percheziții au avut loc marți. Una dintre descinderi a vizat Primăria...

Anchetă în Gorj privind plăți pentru servicii de pază
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:21

Olt: în consultare, corectarea tarifelor pentru abonamente pe cinci trasee

Consiliul Județean propune modificări după identificarea unor erori de calcul în documentația...

Olt: în consultare, corectarea tarifelor pentru abonamente pe cinci trasee
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:18

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire

Aproximativ 240 de elevi sunt afectați. Conducerea școlii speră să încheie reparația în această...

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:15

Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie

Cererea pentru modelul electric susține producția Puma, în timp ce volumele Courier au...

Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:12

La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor

Peste o mie de localnici sunt implicați în proiecte de împădurire, potrivit unui reportaj publicat...

La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor