Connect with us

Evenimente

„Porti deschise” pentru copii

Copiii sunt aştepaţi în parcuri şi muzee de ziua internaţională a lor, iar autorităţile au organizat diverse evenimente.

Published

on

           Copiii sunt aştepaţi în parcuri şi muzee de ziua internaţională a lor, iar autorităţile au organizat diverse evenimente. În Bucureşti mai multe instituţii îşi vor deschide porţile pentru cei mici. Astfel, Camera Deputaţilor își deschide porţile, de la ora 10:00. Se vor putea vizita sălile care intră, de obicei, în circuitul turistic, precum şi cea în care se desfăşoară şedinţele de plen. Şi Ministerul de Interne organizează, până la ora 13:00, „Ziua Porţilor Deschise pentru Copii”. În cadrul evenimentului, viceprim-ministrul pentru securitate naţională şi ministru al afacerilor interne, Gabriel Oprea, va premia un copil care şi-a salvat fratele dintr-un incendiu.

Şi în ţară sunt programate, astăzi, diverse activităţi pentru copii. Spre exemplu, Sucursalele Regionale Feroviare Craiova organizează, Ziua Porţilor Deschise. Evenimentul se va desfăşura în Gara Craiova, între orele 11:00 şi 15:00. Cu această ocazie, copiii vor vizita Biroul Impiegatului de Mişcare şi vor face o scurtă călătorie imaginară cu trenul Săgeata Albastră, care va fi staţionat în intervalul menţionat, la Linia 28. De asemenea, cei mici vor învăţa că trenul este mijlocul de transport cel mai prietenos cu mediul înconjurător şi că regula de bază pentru efectuarea unei călătorii este aceea de a avea un bilet. După vizită, organizatorii le propun celor mici să participe la concursul “Ziua Porţilor deschise la CFR”, prin transmiterea pe pagina de Facebook “Poftiţi în vagoane” a unei imagini cu propria creaţie (desen, eseu, macheta) care să ilustreze experienţa feroviară.