Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Portretele lui Clinton și Bush Jr. – exilate într-o sală de mese, la Casa Albă

Portretele lui Clinton și Bush Jr. – exilate într-o sală de mese, la Casa Albă

Publicat de Lica Simona, 18 iulie 2020, 14:00

Portretele oficiale ale preşedinţilor Bill Clinton şi George W. Bush, expuse în holul de la intrarea în Casa Albă, au fost retrase, din ordinul lui Donald Trump, pentru a fi suspendate într-o sală de mese, rar frecventată de vizitatori importanți, scrie Agerpres. Potrivit canalului american CNN, care a citat mai mulţi martori, portretele au fost înlocuite cu cele ale lui William McKinley, asasinat în 1901, şi Theodore Roosevelt, care i-a succedat. CNN a ţinut să sublinieze că Donald Trump avea ocazia să îi vadă pe cei doi predecesori de mai multe ori pe zi, atunci când cobora din reşedinţa sa privată sau primea oaspeţi, în holul de la intrare.

La Casa Albă, tradiţia impune ca portretele preşedinţilor americani, cei mai recenţi, să fie la vedere, pentru invitaţii la evenimentele oficiale.

Solicitată de agenţia France Presse, Casa Albă nu a reacţionat, vineri seara.

O monedă britanică din 1834, investigată cu microscoape și scanări 3D
Fapt divers joi, 12 noiembrie 2026, 09:55

O monedă britanică din 1834, investigată cu microscoape și scanări 3D

Analizele susțin ipoteza unui defect rar de batere, fără să stabilească sigur toate etapele...

O monedă britanică din 1834, investigată cu microscoape și scanări 3D
Cum se formează tiparele foliculilor de păr: un model bazat pe semnale chimice
Fapt divers joi, 12 noiembrie 2026, 09:53

Cum se formează tiparele foliculilor de păr: un model bazat pe semnale chimice

Studiul compară dezvoltarea pielii la două specii de mamifere și explică autoorganizarea...

Cum se formează tiparele foliculilor de păr: un model bazat pe semnale chimice
Pergamentele medievale păstrează ADN din istoria variolei ovine
Fapt divers joi, 12 noiembrie 2026, 09:51

Pergamentele medievale păstrează ADN din istoria variolei ovine

Cercetătorii folosesc manuscrise și resturi animale pentru a reconstitui evoluția unui virus al...

Pergamentele medievale păstrează ADN din istoria variolei ovine
Ozonul antarctic: un sezon dificil nu anulează recuperarea pe termen lung
Fapt divers joi, 12 noiembrie 2026, 09:49

Ozonul antarctic: un sezon dificil nu anulează recuperarea pe termen lung

Datele NASA și NOAA arată o gaură sezonieră extinsă în 2026, favorizată de condițiile...

Ozonul antarctic: un sezon dificil nu anulează recuperarea pe termen lung
Fapt divers joi, 12 noiembrie 2026, 09:47

SRI a prezentat intervenția Cyberint împotriva unui atac atribuit grupării TURLA

Serviciul afirmă că atacul din decembrie anul trecut a fost oprit și nu au fost identificate exfiltrări...

SRI a prezentat intervenția Cyberint împotriva unui atac atribuit grupării TURLA
Fapt divers miercuri, 11 noiembrie 2026, 11:00

Camerele video configurate greșit pot expune imagini private pe internet

Un reportaj arată riscurile unor sisteme conectate la rețea. Primăria Pantelimon spune că a suspendat accesul...

Camerele video configurate greșit pot expune imagini private pe internet
Fapt divers miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:57

Un pompier în rezervă de 102 ani și-a revăzut autospecialele la ISU Mureș

Magyari Gligor a vizitat luni unitatea pentru a descoperi cum s-a schimbat tehnica de...

Un pompier în rezervă de 102 ani și-a revăzut autospecialele la ISU Mureș
Fapt divers miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:54

Raport belgian: nivelul mării la Ostende a crescut cu aproape 24 de centimetri

Evaluarea CERAC analizează efectele cumulate ale schimbărilor climatice și activităților umane asupra Mării...

Raport belgian: nivelul mării la Ostende a crescut cu aproape 24 de centimetri