Poveştile clipei: „Pentru o clipă, chicotitul argintiu se opri”

Pentru o clipă, chicotitul argintiu se opri. La fel şi picioarele, până mai înainte de neîmblânzit, care se afundaseră adânc în umbrele grele de plastilină fumurie ce se întindeau de-acum peste iarba sfioasă dimprejur. Copilul privi cu înfrigurare cum frunzele se transformau încet-încet în emoticoane verzi şi tremurânde precum caruselul care-i încovoia pleoapele străvezii în lungile seri de iarnă. Se apropie şovăielnic de pâlcul de smaralde din teracotă şi-şi dezlipi pe nesimţite tălpile din smoala de tăcere care-i stăvilise rătăcirile catifelate. Şi între două asurzitoare bătăi de inimă, micuţul îşi recuperă zâmbetul de pe chipul buimac al unei frunze de ipsos. Şi chicoti din nou, ştiind că în zâmbetul lui se va odihni şi de-acum încolo speranţa, şi că în privirea lui se vor ascunde din nou răspunsurile neîntrebate ale celor din jur.

Text: Davian Vlad

Foto: Dan Păsărin