Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Prefectul Capitalei a aprobat intervenţia în forţă a jandarmilor

Prefectul Capitalei a aprobat intervenţia în forţă a jandarmilor

Publicat de Cosmin Meca, 11 august 2018, 12:00

Intervenţia în forţă a jandarmilor la mitingul de vineri seară din Piaţa Victoriei a fost aprobată, prin ordin, de prefectul Capitalei, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru.

El a informat că Ordinul prefectului a fost emis vineri la ora 23.11, ca urmare a comportamentului agresiv al unei părţi dintre protestatari.

„Conform prevederilor legale în vigoare, prefectul este cel care aprobă intervenţia în forţă a jandarmilor. Aseară, pe baza informaţiilor existente şi a comportamentului agresiv al unei părţi a celor prezenţi în piaţă, Jandarmeria a primit aprobare să intervină în forţă la ora 23.11”, a precizat Marius Militaru.

El a explicat că, ulterior emiterii ordinului, până la ora 2,08, ‘s-au luat măsuri gradual şi sub toate formele astfel încât să se evacueze zona, iar persoanele de bună credinţă să se poată retrage în siguranţă, mai ales că în zonă erau foarte mulţi copii, foarte multe femei’.

„În tot acest timp, jandarmii din dispozitiv au fost loviţi cu pietre şi alte obiecte contondente şi, ulterior, s-a decis o intervenţie în forţă. Pe parcursul acesteia s-a confirmat suspiciunea cu privire la faptul că grupul de persoane violente era unul compact şi bine organizat având un obiectiv bine determinat, respectiv acela de a instala haosul şi de a se vandaliza zona din Piaţa Victoriei”, a adăugat Marius Militaru.

33 persoane violente au fost conduse la secţiile de Poliţie, fiind întocmite, până sâmbătă dimineaţă, opt dosare penale. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide!
National joi, 29 octombrie 2026, 15:34

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide!

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță că de marți, 3 noiembrie, de la ora 10.00, românii care nu au reușit să se înscrie până...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide!
Ministerul Educației și Cercetării: 36.000 de studenți vor primi burse sociale
National joi, 29 octombrie 2026, 10:14

Ministerul Educației și Cercetării: 36.000 de studenți vor primi burse sociale

Ministerul Educației și Cercetării anunță că peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an...

Ministerul Educației și Cercetării: 36.000 de studenți vor primi burse sociale
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile
National joi, 29 octombrie 2026, 09:26

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat miercuri seara, în Monitorul Oficial, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a...

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile
Sâmbătă, lucrări de mentenanță la Registrul Auto Român
National joi, 29 octombrie 2026, 09:04

Sâmbătă, lucrări de mentenanță la Registrul Auto Român

Registrul Auto Român anunță că sâmbătă, 31 octombrie 2026, în intervalul orar 15.00 – 22.00, serviciile destinate publicului nu vor fi...

Sâmbătă, lucrări de mentenanță la Registrul Auto Român
National joi, 29 octombrie 2026, 08:19

Atenționare de călătorie Republica Turcia – Protest spontan al transportatorilor de marfă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează transportatorii de marfă români cu privire la desfășurarea unui protest spontan al...

Atenționare de călătorie Republica Turcia – Protest spontan al transportatorilor de marfă
National joi, 29 octombrie 2026, 00:20

Curtea de Apel București a decis definitiv: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile

Fostul candidat la președinție Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile după ce Curtea de Apel București a admis în...

Curtea de Apel București a decis definitiv: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile
National miercuri, 28 octombrie 2026, 09:31

Ministrul muncii, Florin Manole s-a întâlnit cu preşedintele BNS, Dumitru Costin

Ministrul muncii, Florin Manole, a avut marți, 27 octombrie, o primă discuţie cu preşedintele BNS, Dumitru Costin, despre problemele...

Ministrul muncii, Florin Manole s-a întâlnit cu preşedintele BNS, Dumitru Costin
National marți, 27 octombrie 2026, 17:56

Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan

Marți, 27.10.2026, ora 18.00, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturile scăzute) se închide...

Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan