Connect with us

International

Preşedintele Klaus Iohannis participăla cea de a şaptea ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări şi la Forumul de Afaceri al Iniţiativei

Published

on

Sursă imagine: Klaus Iohannis/facebook

Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi şi mâine, la cea de a şaptea ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări şi la Forumul de Afaceri al Iniţiativei, organizate de Letonia, la Riga. În intervenţia sa, şeful statului român va reitera sprijinul pe care ţara noastră îl acordă Ucrainei, atât în plan bilateral, cât şi la nivel multilateral – arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

El va evidenţia, de asemenea, importanţa acordării unui sprijin similar Republicii Moldova şi Georgiei. Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Adriatică, Marea Baltică şi Marea Neagră.