Connect with us

Evenimente

Probleme în școli (audio)

Un nou caz de agresiune fizică în sala de clasă s-a produs în aceste zile

Published

on

Un nou caz de agresiune fizică în sala de clasă s-a produs în aceste zile, de data aceasta la Miercurea Ciuc – un elev de clasa a 7-a a împins şi a lovit o profesoară în timpul orelor de curs. La sfârşitul lunii trecute un caz asemănător a fost semnalat în Teleorman, iar agresorul, în vârstă de 16 a fost arestat preventiv ieri. În situaţia de la Harghita însă elevul are 13 ani, ceea ce limitează din punct de vedere legal măsurile ce pot fi luate în cazul său, a explicat Carmen Miron, Directoarea Şcolii Generale „Liviu Repreanu” din Miercurea Ciuc, unde s-a produs incidentul:

Corespondenta RRA în Harghita, Angela Bârsan, transmite că profesoara agresată a acuzat ulterior dureri lombare şi s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale şcolii, dar conducerea instituţiei nu doreşte să le facă publice. Situaţia va fi clarificată de poliţie, care a deschis dosar de cercetare penală pentru infracţiuni de lovire sau alte violenţe.

Ministrul Educaţiei este – de asemenea – de părere că trebuie modificat cadrul legal cu privire la violenţa în şcoli, astfel încât atât profesorii cât şi părinţii elevilor să fie implicaţi în prevenirea acestor incidente. La o întâlnire pe care a avut-o azi, la Piatra Neamţ, cu inspectori şcolari şi directori de şcoli, Liviu Pop a anunţat că deja se discută, împreună cu reprezentanţi din Ministerele Justiţiei, Muncii şi Finanţelor, un proiect de îmbunătăţire a legislaţiei şi speră ca acesta să poată fi adoptat până la sfârşitul acestui an: