Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Producții bune la păioase în sudul țării

Producții bune la păioase în sudul țării

Publicat de Puiu Vulea, 2 iulie 2020, 10:17 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:10

Spre deosebire de celelalte zone ale țării, acolo unde fermierii au mari probleme din cauza secetei care le-au calamitat culturile, agricultorii din sud-vestul României spun că la cerealele păioase – orz, grâu și secară – vor obține producții bune. Deși au traversat și perioade secetoase, ploile din primăvara aceasta au salvat culturile, iar producția de grâu va fi de peste șase tone la hectar. Fermierii spun că puteau obține până la șapte, opt tone dacă aveau irigații, dar sunt foarte mulțumiți cu ceea ce vor recolta, în condițiile în care, în multe regiuni din țară, producția maximă va fi de 500 de kg la hectar. În Mehedinți, o producție bună se va obține și la cultura de rapiță.

Cinci percheziții în Gorj într-un dosar privind plata unor servicii de pază
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 15:50

Cinci percheziții în Gorj într-un dosar privind plata unor servicii de pază

Una dintre descinderi a avut loc la Primăria Câlnic. Ancheta vizează servicii care, în ipoteza polițiștilor, ar fi fost plătite fără să fi...

Cinci percheziții în Gorj într-un dosar privind plata unor servicii de pază
Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 13:58

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Un focar de COVID-19 a fost înregistrat în Secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Șase pacienți au fost...

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu
Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova suspendă temporar înregistrarea deceselor. Program modificat în weekend
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 10:04

Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova suspendă temporar înregistrarea deceselor. Program modificat în weekend

Primăria Municipiului Craiova anunță că Direcția de Evidență a Persoanelor nu va desfășura activități de lucru cu publicul pentru...

Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova suspendă temporar înregistrarea deceselor. Program modificat în weekend
Târgul de Crăciun închide temporar două artere din centrul Craiovei. Iată programul
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:48

Târgul de Crăciun închide temporar două artere din centrul Craiovei. Iată programul

Primăria Municipiului Craiova anunță instituirea unor restricții de circulație în zona centrală a orașului, în perioada 13 noiembrie – 27...

Târgul de Crăciun închide temporar două artere din centrul Craiovei. Iată programul
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:10

Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților

Polițiștii au relatat luni două proceduri distincte: o extrădare din Franța și o depistare în...

Doi bărbați din Dolj, urmăriți internațional, au ajuns în custodia autorităților
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:08

Expoziții de artă și de științele naturii, în programul cultural al Craiovei

Calendarul zilei include lucrări de pictură și fotografie, precum și o expoziție despre păsări...

Expoziții de artă și de științele naturii, în programul cultural al Craiovei
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:06

Traficul de pe drumul expres Craiova–Pitești a fost urmărit și din aer

TVR Craiova relatează că drumul expres s-a numărat printre arterele supravegheate în...

Traficul de pe drumul expres Craiova–Pitești a fost urmărit și din aer
Regional marți, 10 noiembrie 2026, 09:04

Poliția caută un adolescent care a plecat dintr-un centru din Dolj

Autoritățile au făcut publică dispariția luni și au cerut sprijinul persoanelor care au...

Poliția caută un adolescent care a plecat dintr-un centru din Dolj