Prognoza meteo – 12/13 noiembrie
Publicat de Puiu Vulea, 12 noiembrie 2026, 19:22
La noapte, în Oltenia, cerul va fi mai mult noros în cea mai mare parte a intervalului. Pe arii relativ extinse va ploua și se vor înregistra 5 – 10 litri pe metru pătrat iar la munte de peste 20 – 30 de litri pe metru pătrat. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări izolate în sud-vestul regiuni cu viteze de 45 – 55 de kilometri pe oră și la munte de 60 – 80 de kilometri pe oră, iar pe creste de 90 – 100 de kilometri pe oră. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 și 12 grade Celsius. Izolat, va fi ceață.
Mâine, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată calendaristică. Cerul va fi variabil, cu înnorări în special după-amiaza, iar pe arii relativ extinse vor fi ploi și averse însoțite de dscărcări electrice. Cantitățile de precipitații vor fi de 5 – 15 litri pe metru pătrat, iar în nordul regiunii de peste 20 de litri pe metru pătrat. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări locale îndeosebi în jumătatea sudică a regiunii, cu viteze de 50 – 70 de kilometri pe oră, precum și la munte, cu rafale de 90 – 100 de kilometri pe oră. Temperatura aerului va înregistra valori maxime cuprinse între 20 și 25 de grade Celsius.