Prognoza meteo, 19-20 ianuarie
În Oltenia, urmează o zi cu temperaturi pozitive, după o dimineață geroasă.
Publicat de Lica Simona, 19 ianuarie 2026, 16:47
În următoarele 24 de ore, în Oltenia, vremea se menține geroasă, în cea mai mare parte a regiunii. La noapte, cerul va fi senin, exceptând sudul regiunii, unde va fi nebulozitate joasă și, izolat, ceață, asociată cu depunere de chiciură. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între -13 și -8 grade.
Mâine, vremea se menține geroasă dimineața, cerul va fi senin, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 4 grade.
sursa: Centrul Meteorologic Regional