Connect with us

National

Program de vize pentru SUA

Published

on

          România va intra în programul Visa Waiver, dar nu în perioada imediat următoare, din cauza diferenţelor de opinie din Congresul American – a declarat în exclusivitate pentru Radio Romania Actualităţi Mark Taplin, fostul însărcinat cu afaceri al misiunii americane la Bucureşti între anii 2005 şi 2008.

Pe de altă parte, diplomatul a precizat că alegerea unui nou preşedinte cu un trecut ca primar cu realizări importante, care a demonstrat că înţelege ce vor investitorii, reprezintă un semnal pozitiv. El a apreciat că există o schimbare faţă de acum zece ani şi în lupta împotriva corupţiei, considerând că România trebuie să continue aceste eforturi.

Mark Taplin a menţionat că cel mai important domeniu deschis pentru investitori, nu doar americani, este energia. În context, oficialul american a spus că în privinţa relaţiilor economice, autorităţile de la Bucureşti ar trebui să se orienteze mai degrabă spre Europa şi China decât spre Rusia.