Connect with us

National

Programul Național „Masă sănătoasă” – Studiu World Vision România

Published

on

Aproximativ 150 de școli din țară au beneficiat, în acest an școlar, de Programul Național „Masă sănătoasă”. Un studiu realizat de World Vision România mai arată că peste 60% dintre unitățile de învățământ declarate eligibile, nu au ajuns să implementeze programul menit să sprijine participarea la ore a copiilor din zone cu risc de excluziune și de abandon școlar. Pentru un sfert dintre copiii înscriși în acest program, masa primită la școală este singura masă din zi. Cu toate acestea, programul a fost implementat doar într-o treime din cele 450 de unități școlare selectate, arată studiul fundației „World Vision România”. Fundația derulează de opt ani programul de masă caldă și educație remedială „Pâine și mâine”, un program susținut integral din fonduri private. La Școala Gimnazială Pesceana din județul Vâlcea, după ce copiii au beneficiat de program, numărul celor care abandonează școala a scăzut.

Cecilia Trașcă, director al unității școlare:

Prin programul „Pâine și mâine”, peste 1.500 de copii de la sate, din clasele 0-IV, beneficiază zilnic de after school, care înseamnă o masă caldă și două ore de ajutor la teme, precum și alte lecții remediale.