Connect with us

Evenimente

Programul primei zile a Targului Gaudeamus a fost prelungit in premiera

Published

on

Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de învăţătură 2014, organizat de Centrul Cultural Media al Radio România, şi-a deschis porţile ieri, 19 noiembrie. Evenimentul are loc în perioada 19 – 23 noiembrie şi este găzduit de Pavilionul Central Romexpo.

La ceremonia de deschidere oficială, desfăşurată la ora 12:00, au participat: Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România, Oltea Şerban-Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România, Benoît Rutten, Preşedinte GADIF (partener privilegiat al ediţiei) şi Preşedinte de onoare al târgului, Dmitry Itskovich, director al editurii o.g.i. (reprezentantul oficial al Agenţiei Federale de Presă şi Comunicare în Masă din Federaţia Rusă – Invitatul de onoare al ediţiei), Cătălin Trifu, director general al Romexpo şi Luiza Domnişoru, şef Serviciu Relaţii Publice Automobile Dacia.

Prima zi a târgului a adăugat în palmares peste 10.000 de vizitatori, peste 2.500 dintre aceştia fiind participanţii la evenimentul care a captat atenţia publicului şi a presei în cea de-a doua parte a zilei: lansarea, în prezenţa autorului, a volumului Pas cu pas semnat Klaus Iohannis şi apărut la editura Curtea Veche. Sosit la târg în jurul orei 17:30, Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, a vizitat standul Radio România – organizatorul Târgului Gaudeamus, după care şi-a lansat cartea în prezenţa a numeroşi vizitatori; sesiunea de autografe maraton care a urmat a determinat, în premieră, prelungirea programului târgului cu peste o oră.

Târgul rămâne deschis până duminică, 23 noiembrie, iar programul de vizitare este zilnic, între orele 10:00 şi 20:00. Pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, vizitatorii pot participa la Tombola Gaudeamus al cărei Mare Premiu este o Dacia Logan 10 ani.

Informaţii suplimentare, la Secretariatul Gaudeamus, e-mail office@gaudeamus.ro sau pe www.gaudeamus.ro. Persoane de contact: Connie Chifor (tel. 0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro) şi Anca Badea (0740.121.173, e-mail: anca@gaudeamus.ro).