Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Proiectul „România Educată” modifică sistemul de educație

Proiectul „România Educată” modifică sistemul de educație

Publicat de Lica Simona, 6 iulie 2021, 16:17

Proiectul „România Educată” va fi aprobat, săptămâna viitoare, în Guvern, prin memorandum, după ultimele consultări, pe care președintele Klaus Iohannis le are, în această săptămână, cu societatea civilă și decidenții politici. Proiectul propune mai multe modificări în sistemul de educație.

Principala modificare, adusă sistemului de educație, vizează învățământul liceal, unde vor exista trei profiluri – teoretic, profesional și vocațional – cu aceeași durată (4 ani), absolvenții putând intra direct în examenul de bacalaureat, iar transferurile între acestea se pot realiza anual, în baza unui examen. La nivelul liceelor profesionale, autoritățile speră la o colaborare strânsă cu mediul privat, pentru o mai bună incluziune, pe piața muncii, a elevilor care termină un liceu profesional sau tehnologic.

O altă noutate o constituie posibilitatea liceelor de a organiza examene de admitere, organizate înainte de evaluarea națională.

O întrebare la care încă autoritățile nu au un răspuns este dacă nota la Evaluarea Națională va mai conta, în cazul în care elevul a luat deja examenul de admitere la liceu. De asemenea, nu este clar dacă mediile din gimnaziu vor fi luate în calcul pentru admiterea la liceu.

Examenul de Bacalaureat va fi format din testări transdisciplinare și ar putea fi asemănător testelor PISA. Acesta va putea fi susținut și de elevii de la școlile profesionale sau liceele tehnologice.

Proiectul mai prevede și înființarea de colegii universitare, la care admiterea să se facă fără Bacalaureat, absolvenții acestora obținând o diplomă de calificare de nivel 5, echivalentă diplomelor obținute în școlile postliceale.

În clasele I-IV, evaluarea la clasă se va face prin calificative, iar evaluările anuale vor fi axate pe competențe cheie și vor include și un raport din partea consilierului școlar.

La clasele V-VIII, evaluarea curentă la clasă se va face prin note, iar tezele de final de an vor fi cu subiect unic, la care se adaugă și raportul din partea consilierului școlar.

ANRE schimbă regulile pentru prosumatori: compensare lunară și alocarea excedentului
National joi, 12 noiembrie 2026, 08:51

ANRE schimbă regulile pentru prosumatori: compensare lunară și alocarea excedentului

Noua metodologie permite folosirea valorii excedentului pentru alte locuri de consum la același...

ANRE schimbă regulile pentru prosumatori: compensare lunară și alocarea excedentului
Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor
National joi, 12 noiembrie 2026, 08:49

Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor

Documentul inițiat de AUR a primit 21 de voturi pentru și 46...

Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor
Proiect de sprijin pentru îngrășăminte: 60 de milioane de euro pentru fermieri
National joi, 12 noiembrie 2026, 08:47

Proiect de sprijin pentru îngrășăminte: 60 de milioane de euro pentru fermieri

Ministerul Finanțelor a dat aviz favorabil, cu observații, propunerii pregătite de...

Proiect de sprijin pentru îngrășăminte: 60 de milioane de euro pentru fermieri
Grindeanu cere stabilitate fiscală în 2027 și indexarea pensiilor
National joi, 12 noiembrie 2026, 08:45

Grindeanu cere stabilitate fiscală în 2027 și indexarea pensiilor

Liderul PSD a prezentat poziția partidului privind taxele, pensiile și impozitarea...

Grindeanu cere stabilitate fiscală în 2027 și indexarea pensiilor
National joi, 12 noiembrie 2026, 08:43

Alertă în nordul Tulcei: două F-16 au monitorizat o țintă aeriană

MApN a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian al...

Alertă în nordul Tulcei: două F-16 au monitorizat o țintă aeriană
National joi, 12 noiembrie 2026, 08:41

Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri, cu o zi mai târziu

Noul calendar anunțat miercuri seară prevede atingerea puterii nominale sâmbătă, 14...

Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri, cu o zi mai târziu
National joi, 12 noiembrie 2026, 08:39

Prima plată a burselor școlare din acest an este programată pentru 20 noiembrie

Elevii vor primi bursele de merit, sociale și tehnologice, potrivit calendarului prezentat de...

Prima plată a burselor școlare din acest an este programată pentru 20 noiembrie
National joi, 12 noiembrie 2026, 08:37

Ministerul Justiției propune 41 de parchete județene, cu sedii secundare permanente

Proiectul ar reduce numărul structurilor de conducere, păstrând activitate în localitățile unde funcționează...

Ministerul Justiției propune 41 de parchete județene, cu sedii secundare permanente