Connect with us

National

Protest la Romatsa

La Romatsa greva de avertisment este anunţată pentru miercuri, între orele 11:00 şi 13:00

Published

on

Negocierile dintre reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi liderii sindicali de la Romatsa, companie care dirijează traficul aerian din România, se vor relua azi, în încercarea de a evita greva de avertisment anunţată pentru miercuri, între orele 11:00 şi 13:00. La discuţiile de ieri nu s-a ajuns la un acord, iar dacă nici astăzi sindicaliştii nu vor fi mulţumiţi de rezultatul negocierilor, mâine, controlorii de trafic vor asigura dirijarea de la sol doar pentru 30% dintre cele 40 de avione programate pe Aeroportul Internaţional Otopeni în orele protestului. Dacă va fi declanşată greva, EUROCONTROL, organismul european pentru controlul traficului aerian, va decide ce curse îşi vor schimba rutele sau vor fi decalate. Romatsa nu mai fost în prag de grevă de la începutul anilor ’90.

ULTIMA ORĂ

International10 ore ago

UE adoptă poziția de negociere pentru siguranța jucăriilor în contextul preocupărilor legate de substanțele nocive

Consiliul şi Parlamentul European au adoptat poziţiile de negociere pentru noul regulament privind siguranţa utilizării jucăriilor. Demersul vine pe fondul...

National10 ore ago

Ancheta continuă în cazul omorului în plină stradă din Piața Crângași

Procurorii și polițiștii continuă ancheta legată de adultul ucis în bătaie alaltă-seară în plină stradă în capitală. Evenimentul a avut...

National10 ore ago

Guvernul aprobă noi proiecte de investiții în infrastructura rutieră și feroviară și în sistemul informatic

Mai multe proiecte de investiţii în infrastructura rutieră şi feroviară au fost aprobate de Guvern, în şedinţa de astăzi. Va...

Regional10 ore ago

Seară balcanică, mixuri inedite, trap și butaforie impresionantă, la IntenCity

Staruri internaționale și cele mai cunoscute nume din muzica românească vor urca pe cele două scene ale Festivalului IntenCity, care...

Regional11 ore ago

Craiova găzduiește etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare ”Cultură și Spiritualitate Românească”

În perioada 15-19 mai 2024, Craiova este gazda etapei naționale a Olimpiadei Interdisciplinare ”Cultură și Spiritualitate Românească” pentru gimnaziu, care...

Regional11 ore ago

Colegiul Național „Carol I” Craiova a primit distincția Gold Preparation Centre

Colegiul Național „Carol I” Craiova a organizat astăzi evenimentul: „Istorie, Educație, Performanță – Aici și dincolo de frontiere”, cu ocazia...

Alegeri 202416 ore ago

Alegeri Parlamentul European: agenda electorală – 16 mai

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON