Connect with us

Evenimente

Reacţii la decesul Ducelui de Edinburgh

Din toată lumea se fac auzite reacţii, în urma decesului Ducelui de Edinburgh, soţul Reginei Elisabeta a Marii Britanii

Published

on

Din toată lumea se fac auzite reacţii, în urma decesului Ducelui de Edinburgh, soţul Reginei Elisabeta a Marii Britanii. Fostul preşedinte american George W. Bush a spus că ducele a trăit o viaţă lungă şi remarcabilă, devotându-se unor cauze meritorii, precum şi altor oameni. Premierul australian Scott Morrison a spus că a întruchipat o generaţie pe care nu o vom mai vedea vreodată. Si Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe familiei regale britanice şi poporului britanic, după decesul Alteţei Sale Regale, Prinţul Philip. România este alături de familia regală şi de poporul britanic în aceste clipe de durere, a afirmat şeful statului într-un mesaj pe o reţea de socializare. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat încrederea că istoria va onora contribuţia Alteţei Sale Regale. Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta și o figură de frunte în familia regală britanică de aproape șapte decenii, a murit la vârsta de 99 de ani.

ULTIMA ORĂ

National6 ore ago

Sistemul de căi ferate din România este unul dintre cele mai ineficiente din U.E.

Sistemul de căi ferate din România este unul dintre cele mai ineficiente din Uniunea Europeană – potrivit datelor colectate de...

National6 ore ago

A intrat in vigoare noul Mers al Trenurilor

Noul Mers al Trenurilor este de ieri în vigoare şi aduce o serie de noutăţi faţă de anii precedenţi. În...

a person holding a voting ballot paper a person holding a voting ballot paper
National6 ore ago

INS: Sporul natural se menține negativ

Peste 13.600 de copii s-au născut în octombrie anul acesta, cu 457 mai puțini decât în septembrie, dar cu peste...

National7 ore ago

Deficitul comercial al României a ajuns la aproximativ 23 de miliarde de euro

Deficitul comercial al României a scăzut cu aproape 19% în primele 10 luni ale acestui an, ajungând la aproximativ 23...

International7 ore ago

Condiţiile pentru care Austria ar fi de acord cu intrarea României şi Bulgariei în Schengen

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a declarat luni că a prezentat Comisiei Europene condiţii clare pe care aceasta să...

National7 ore ago

Andrei Baciu, fostul președinte CNAS, a fost la DNA pentru a fi audiat în dosarul vaccinurilor

Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, s-a prezentat luni dimineață la sediul DNA pentru a...

Regional7 ore ago

Gorj: Angajații Minprest Serv ies în stradă

230 de angajați ai Minprest Rovinari devin șomeri, în cazul în care Complexul Energetic Olteia nu renunță la reducerea cu...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON

%d