Connect with us

Evenimente

Regiunea Oltenia va primi bani europeni

Proiecte de modernizare a cinci drumuri județene

Published

on

Regiunea Oltenia va primi bani europeni, peste 45 de milioane de lei, pentru proiecte de modernizare a cinci drumuri județene, amenajarea sau restaurarea unor obiective turistice, reabilitarea unor parcuri și a altor spații verzi, precum și realizarea de piste de biciclete, promenade, pasaje, infrastructuri pentru carburanți alternativi, sisteme și mijloace de transport digitalizate noi sau modernizate. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia au semnat ontractul de finanțare pentru proiectul prin intermediul căruia vor fi elaborate 20 de documentații tehnico-economice la nivelul regiunii SV Cele 13 unități administrativ-teritoriale partenere în cadrul proiectului sunt Consiliile Județene Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, Primăriile municipiilor Craiova, Târgu-Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea și Caracal, Primăriile orașelor Dăbuleni, Băile Govora și Călimănești.