Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Remember Gheorghe Dinică

Marele actor Gheorghje Dinică s-a născut de Crăciun, dar a fost declarat pe 1 ianuarie 1934.

Remember Gheorghe Dinică
Foto: Cinemagia

Publicat de Lica Simona, 1 ianuarie 2025, 08:23

Actor de teatru și film, unul dintre cei mai importanți actori români, Gheorghe Dinică a jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit: „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”.

Și-a manifestat interesul pentru actorie de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori, încă de la vârsta de 17 ani. În 1957, a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică București, la clasa Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind apreciat încă de la prima sa urcare pe scenă, în același an, în rolul inspectorului Goole din piesa Inspectorul de poliție (An Inspector Calls). De atunci, Gheorghe Dinică a jucat pe scenele celor mai importante teatre din România: Teatrul de Comedie (1961–1967), Teatrul „Bulandra” (1968–1969) și, din 1972, la Teatrul Național „I.L. Caragiale”.

Debutul cinematografic l-a cunoscut în 1963, cu un rol în filmul Străinul, adaptare cinematografică a romanului omonim, scris de Titus Popovici. A fost un actor foarte popular, distribuit mai ales în roluri negative, fie de gangsteri autohtoni (seria de filme cu comisarul Moldovan), fie roluri de parveniți (Pirgu din Craii de Curtea veche sau Stănică Rațiu în Felix și Otilia), motiv pentru care nu a trebuit să recite poezii patriotice și ode „Conducătorului iubit” în super-montările cu iz propagandistic.

Gheorghe Dinică a colaborat atât în film, cât și pe scenă cu mari regizori ca Andrei Blaier, Mircea Danieliuc, Constantin Vaeni, Dan Pița, Lucian Pintilie, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Șerban Marinescu, Nae Caranfil, Andrei Șerban, David Esrig etc. A făcut roluri memorabile ca: Savu în Zidul, Paraipan în Un comisar acuză și Revanșa, Lăscărică în Cu mâinile curate, Diplomatul în Prin cenușa imperiului, Pepe în Filantropica, Cadîr în Tache, Ianke și Cadîr, unul dintre cele mai apreciate roluri în teatru ale maestrului, care a jucat alături de Marin Moraru și Radu Beligan. Numeroase replici din filmele sale au rămas memorabile și au intrat în „folclor”.

A înregistrat mai multe CD-uri cu muzică de petrecere și romanțe – cânta uneori în câteva localuri din București, cel mai celebru fiind Șarpele roșu, unde își petrecea timpul alături de prietenii săi, actorul Ștefan Iordache și cântărețul Nelu Ploieșteanu, alături de care a jucat în filmul Ticăloșii.

Gheorghe Dinică a fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul ACIN pentru ExploziaFelix și OtiliaBarieraAtunci i-am condamnat pe toți la moarte și Marele premiu la Paris pentru Troilus și Cresida de William Shakespeare (1972), Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul (Prin cenușa imperiului, 1976), Premiul ACIN pentru Ilustrate cu flori de câmp (1975), Premiul UCIN și Premiul Troia (Portugalia) pentru Patul conjugal (1992), Premiul de excelență UNITER (1999), Actor de onoare al filmului românesc (2002), Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul TIF (2006) etc.

Gheorghe Dinică s-a stins din viață pe 10 noiembrie 2009, la București.

Universalmusic.com
Muzică și Film miercuri, 28 mai 2025, 14:38

Jubël, duo-ul din spatele remixului „Dancing in the Moonlight”, lansează noul single „Walkman”

Duo-ul suedez Jubël, format din Sebastian Atas și Victor Sjöström, revine în forță cu o nouă piesă electrizantă – „Walkman”, lansată...

Jubël, duo-ul din spatele remixului „Dancing in the Moonlight”, lansează noul single „Walkman”
universalmusic.com
Muzică și Film miercuri, 28 mai 2025, 14:25

Joe Jonas a lansat un nou album, „Music For People Who Believe In Love”

Joe Jonas revine cu lansarea celui de-al doilea album solo, „Music For People Who Believe In Love”, apărut astăzi prin Universal Music Group....

Joe Jonas a lansat un nou album, „Music For People Who Believe In Love”
Mark Stam a lansat piesa „Problematic”
Muzică și Film marți, 27 mai 2025, 00:03

Mark Stam a lansat piesa „Problematic”

Mark Stam a lansat...

Mark Stam a lansat piesa „Problematic”
www.universalmusic.com
Muzică și Film duminică, 25 mai 2025, 18:19

KAROL G celebrează femeile latino cu noul single, „Latina Foreva”

KAROL G lansează „Latina Foreva”, un omagiu energic adus femeilor latino și rădăcinilor sale...

KAROL G celebrează femeile latino cu noul single, „Latina Foreva”
Muzică și Film vineri, 11 aprilie 2025, 19:11

Dean Lewis lansează ediția deluxe a albumului „The Epilogue”

Dean Lewis lansează ediția...

Dean Lewis lansează ediția deluxe a albumului „The Epilogue”
Muzică și Film vineri, 11 aprilie 2025, 15:04

Vunk lansează o nouă piesă, „Te aștept”

Vunk lansează o nouă piesă, „Te...

Vunk lansează o nouă piesă, „Te aștept”
Muzică și Film joi, 10 aprilie 2025, 15:01

Lidia Buble și 3 Sud Est lansează colaborarea anului: piesa „AMÂNDOI”

Lidia Buble și 3 Sud Est lansează colaborarea...

Lidia Buble și 3 Sud Est lansează colaborarea anului: piesa „AMÂNDOI”
Muzică și Film miercuri, 2 aprilie 2025, 11:27

Val Kilmer, starul de cinema care i-a interpretat pe Batman şi Jim Morrison, a murit la 65 de ani

A fost unul dintre cei mai tineri studenți admiși vreodată în programul de actorie de la...

Val Kilmer, starul de cinema care i-a interpretat pe Batman şi Jim Morrison, a murit la 65 de ani