Connect with us

CULTURAL

Revista ”Mozaicul”, dublă aniversare, la Biblioteca Județeană Aman

Published

on

Se împlinesc 185 de ani de la apariția primei reviste de cultură din Oltenia,  Mozaikul, întemeiată de Constantin Lecca, dar și 25 de ani de apariție a revistei Mozaicul, serie nouă, sub egida Editurii Aius. Luni, 25 septembrie, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, vor fi marcate cele două aniversări, în sala „Dinu C. Giurescu” începând cu ora 17.00. Petrișor Militaru, redactor-șef al publicației, va prezenta cel mai recent număr al revistei Mozaicul, (nr.8-9/2023), iar prof. Mihaela Albu, Phd, va prezenta colecția „Cărțile exilului” a Editurii Aius, pe care o coordonează. În deschiderea evenimentului, vor rosti alocuțiuni Gabriel Coșoveanu, redactor-șef al revistei „Ramuri”, și Mircea Pospai, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști – Filiala Dolj.

Moderator al evenimentului va fi Nicolae Marinescu, director al Editurii Aius și al revistei Mozaicul. Iubitorii de literatură vor avea, cu acest prilej, posibilitatea de vedea și singura colecție  integrală a Mozaikului (octombrie 1838-septembrie 1839).