Evenimente
România cere clarificări (audio)
România a solicitat Comisiei Europene o clarificare

România a solicitat Comisiei Europene o clarificare privind aplicarea regulamentului referitor la contribuţia de solidaritate a companiilor care au făcut profituri excepţionale pe perioada crizei din energie. Anunţul a fost făcut astăzi de ministrul Finanţelor Adrian Câciu, în contextul disputei apărute după ce compania OMV Petrom a spus că nu ar trebui să achite o astfel de taxă. Ministrul a adăugat că dacă va fi nevoie va fi modificată ordonaţa de urgenţă, adoptată la sfârşitul anului, de aplicare a regulamentului european, astfel încît toţi cei care au profita de criză să plătească:
Adrian Câciu a mai spus că a cerut deja ANAF să facă o analiză şi o verificare la toate companiile vizate de aplicarea legislaţiei privind contribuţia de solidaritate.
