Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

România în Lumină – Dezbatere la Cotroceni despre adicțiile la copii și adolescenți

România în Lumină – Dezbatere la Cotroceni despre adicțiile la copii și adolescenți

Publicat de Puiu Vulea, 31 martie 2026, 08:17

Administrația Prezidențială organizează marți, 31 martie 2026, începând cu ora 11:00, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, o nouă ediție a proiectului „România în Lumină”, care are ca temă „Adicțiile la copii și adolescenți”.

Evenimentul este organizat cu implicarea Mirabelei Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, în parteneriat cu Asociația Zi de Bine, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și se va desfășura sub forma unei mese rotunde la care vor participa experți în domeniul adicțiilor, medici, reprezentanți ai autorităților publice și ai organizațiilor neguvernamentale de profil.

„Prin inițierea acestui demers, Administrația Prezidențială urmărește identificarea unor soluții pe termen lung și implementarea unor programe dedicate prevenirii adicțiilor în rândul copiilor și tinerilor din România”, a precizat Administrația Prezidențială.

Instituția a lansat și pagina de Facebook „România în Lumină”, dedicată noutăților din cadrul acestui proiect, care abordează teme precum sistemul de sănătate, adicțiile, violența, inegalitățile sociale și educaționale, dar și excluziunea socială.

 

Consiliul Europei inițiază dialogul post-monitorizare cu România având în vedere nerespectarea autonomiei locale
National joi, 9 iulie 2026, 14:47

Consiliul Europei inițiază dialogul post-monitorizare cu România având în vedere nerespectarea autonomiei locale

Sesizarea ACoR privind nerespectarea de către autoritățile române a Recomandării nr. 494 (2023) a Congresului Autorităților Locale și...

Consiliul Europei inițiază dialogul post-monitorizare cu România având în vedere nerespectarea autonomiei locale
Carina Elena Giorgiu, prima româncă admisă în corpul de balet al Operei Naționale din Paris
National joi, 9 iulie 2026, 10:54

Carina Elena Giorgiu, prima româncă admisă în corpul de balet al Operei Naționale din Paris

Carina Elena Giorgiu, o balerină româncă de 16 ani, a devenit prima româncă admisă în corpul de balet al Operei Naționale din Paris, una...

Carina Elena Giorgiu, prima româncă admisă în corpul de balet al Operei Naționale din Paris
România – membru fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate şi Rezilienţă
National miercuri, 8 iulie 2026, 15:01

România – membru fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate şi Rezilienţă

Bucureștiul va găzdui biroul regional al Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență (DSRB), în urma negocierilor purtate între statele...

România – membru fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate şi Rezilienţă
Cod galben de vijelii în 37 de județe. ANM anunță ploi, grindină și vânt de peste 80 km/h
National marți, 7 iulie 2026, 18:16

Cod galben de vijelii în 37 de județe. ANM anunță ploi, grindină și vânt de peste 80 km/h

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, atenționări cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și...

Cod galben de vijelii în 37 de județe. ANM anunță ploi, grindină și vânt de peste 80 km/h
National marți, 7 iulie 2026, 18:07

BAC 2026: Cluj conduce clasamentul promovării, Ilfov ocupă ultimul loc

România a obținut, înainte de contestații, o rată de promovare de 74,8% la examenul de Bacalaureat 2026. Din cei 126.169 de candidați...

BAC 2026: Cluj conduce clasamentul promovării, Ilfov ocupă ultimul loc
National marți, 7 iulie 2026, 17:39

BAC 2026: promovare de 74,8%, 45 de medii de 10 și contestații cu emoții

Rezultatele inițiale la BAC 2026 au fost publicate pe 7 iulie. Rata de promovare este de 74,8%, înainte de contestații, față de 74,3% anul...

BAC 2026: promovare de 74,8%, 45 de medii de 10 și contestații cu emoții
National marți, 7 iulie 2026, 11:07

Primele rezultate la BAC 2026. Aproape 75% dintre candidați au promovat examenul

Primele rezultate la Bacalaureat 2026 au fost publicate marți, 7 iulie, pe platforma oficială și în centrele de examen. Rata cumulată de...

Primele rezultate la BAC 2026. Aproape 75% dintre candidați au promovat examenul
National marți, 7 iulie 2026, 10:47

Programul „Rabla 2026” începe fără restricții privind țara de fabricație a mașinilor

Programul „Rabla 2026” va începe în curând, fără restricții privind țara de fabricație a mașinilor. Ministerul Mediului a decis să...

Programul „Rabla 2026” începe fără restricții privind țara de fabricație a mașinilor