România va avea o nouă vamă cu Ucraina, la Sighetu Marmației
Guvernul României a anunțat, astăzi, că urmează deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, între localitățile Sighetu Marmației (România) și Bila Țerkva din Ucraina. Acesta va fi înființat potrivit memorandului Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniștri al Ucrainei.
Publicat de Lica Simona, 23 iulie 2026, 14:42
Memorandumul prevede inițierea demersurilor pentru modificarea Acordului dintre România și Ucraina privind deschiderea noului punct de trecere a frontierei Sighetu Marmației – Bila Terkva, în vederea adaptării regimului de funcționare la nevoile comunităților locale și ale traficului transfrontalier – informează Guvernul.
De asemenea, punctul de trecere Sighetu Marmației – Solotvino va rămâne funcțional 24/24 și după deschiderea noului punct de frontieră.
Demersul răspunde solicitărilor formulate de reprezentanții comunității românești din Ucraina, de autoritățile locale și de mediul de afaceri din județul Maramureș, care au semnalat necesitatea asigurării mobilității persoanelor, a continuității activităților economice și a accesului serviciilor de urgență între cele două state”, informează Guvernul.
sursa: Mediafax