Roz: sofisticat, rebel și nu doar pentru fete

Costumul-vedetă al Primei Doamne, Jackie Kennedy. Madame de Pompadour. Delicatele flori de cireș. Cadillac-ul lui Elvis. Dansatoarele lui Degas. Epoci diferite sau chestiuni atemporale. Ce au ele în comun? Rozul, desigur. Probabil că nicio altă culoare nu a traversat, în istorie, atât de multe schimbări de percepție. Fie că ne place sau nu, un lucru e sigur: rozul naște păreri aprinse, însă niciodată indiferență. De aici, și puterea sa. 

Astăzi, rozul este despre orice, dar mai puțin despre gen. Culoarea care invada cândva raioanele de haine și de jucării pentru fete și-a depășit statutul de nuanță definitorie a genului feminin, statut pe care, de fapt, l-a avut doar pentru o scurtă perioadă de timp în istoria sa. În funcție de epocă și de cultură, a fost considerată feminină, aristocrată, kitsch, sofisticată sau agresivă. 

Roz la curtea regală 

O luăm cu începutul și ne oprim pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, în anii liniștiți dinaintea marilor revoluții. După o modă care a pornit, bineînțeles, la Paris, aristocrația europeană purta haine în nuanțe subtile de roz, iar culoarea a devenit rapid un simbol al luxului și al apartenenței la clasele privilegiate. Cea mai cunoscută iubitoare a culorii roz a fost Madame Pompadour, amanta regelui Ludovic al XV-lea. Pasiunea ei pentru această culoare rar întâlnită în natură – unde o vedem cel mai des în delicatețea florilor – a făcut ca producătorul de porțelanuri Sèvres să numească o nuanță de roz în cinstea ei. „Rose Pompadour” a fost opera chimistului Jean Hellot, care a folosit la bază un pigment purpuriu, pe care l-a îmbogățit cu auriu, rezultatul fiind o nuanță de roz blush vioaie și elegantă. Porțelanurile Rose Pompadour aveau să decoreze apoi toate marile saloane europene. 

Pe atunci, și bărbații purtau roz, căci aceasta nu era o culoare a unui gen anume. În plus, până spre secolul al XIX-lea, hainele masculine, așa cum le vedem reprezentate în artă, în portretistica regilor și a aristocraților, erau foarte colorate și decorate cu accesorii pe care astăzi, la fel, le vedem ca fiind feminine, precum dantela. Mai mult, pentru o lungă perioadă de timp, rozul a fost perceput mai degrabă ca o culoare pentru bărbați, căci era derivat din roșu, nuanță predominant masculină – a sângelui, a armatei.  

Simbolistica feminină 

Feminizarea rozului a început discret în secolul al XIX-lea, când moda masculină s-a orientat către nuanțe închise, mai sobre, iar cele delicate și pastelurile au început să definească moda feminină. Și așa, rozul a ajuns o expresie a gingășiei. Tot atunci, rozul a pătruns și în simbolistica erotică, căci trimitea la nuditate. Tot mai des, culoarea apărea în lenjeria feminină, până atunci dominată de alb, iar în artă o întâlnim în reprezentări ale sexului feminin. 

^{Rozul diafan i se potrivea mănuşă delicatei prinţese Diana. Aici, într-o vizită oficială în Newcastle, Australia, în primăvara anului 1983}

În Europa, pasiunea pictorilor pentru culturile orientale a însemnat o adevărată explozie de roz la impresioniști, neo-impresioniști și urmașii lor. Exemplele sunt multe; amintim numai gingașele dansatoare ale lui Degas, nuferii lui Monet și peisajele lui Signac. 

Spre finalul epocii frumoase, când procesul industrializării și producerea tot mai facilă a vopselurilor au permis recrearea tuturor nuanțelor în variante tot mai ieftine, rozul – precum purpura de altădată – și-a pierdut statutul privilegiat și a intrat în mainstream. Au apărut și nuanțele derivate, precum fucsia sau magenta. Rozul a părăsit sfera luxului și a fost adoptat de clasa muncitoare și, ajungând să fie preferat de prostituate, a căpătat noi conotații, vulgare de această dată. 

În primele decenii ale noului secol, rozul a revenit în modă datorită lui Paul Poiret, unul dintre primii mari coutouriers francezi, ale cărui rochii roz pastel, roz-cireș, fucsia și corai au definit eleganța doamnelor și domnișoarelor din Paris.

Mai apoi, în veselii şi pătimașii ani ’20, rozul și-a recâștigat locul în moda masculină, ca pată sofisticată de culoare. Cine nu ne crede să-l recitească pe F. Scott Fitzgerald sau să caute acel număr din 1927 al revistei Time care anunța rezultatele unui sondaj făcut în magazinele americane cu privire la felul în care anumite culori sunt asociate unui gen sau altuia. 60% dintre respondenți considerau că rozul se potrivește mai degrabă bărbaților. 

La umbra unui cireș în floare 

Să privim, totuși, și dincolo de granițele culturii care ne este atât de familiară, și să vedem cum au îmbrățișat alte popoare această culoare. În Japonia, simbolistica rozului este veche de când lumea – sau, mai bine zis, de când primăvara ne încântă cu una dintre marile minuni ale naturii: florile de cireș. Tot în Țara Soarelui Răsare, rozul este culoarea-simbol a războinicului ucis. Rolul important pe care această culoare îl are în cultura japoneză reiese și din faptul că în limba lui Kawabata găsim nu mai puțin de șapte cuvinte pentru desemnarea nuanțelor de roz. 

În Coreea, în schimb, rozul simbolizează încrederea. În China, unul dintre cuvintele vechi care desemnau această culoare s-ar traduce drept „culoare-străină”. În India, ea nu cunoaște diferențe de gen. Rozul îl vedem în sariurile femeilor, dar și în garderoba bărbaților.   

Roz clasic 

Rozul s-a întors în sfera feminină după război – și din cauza acestuia. Cel puțin în cultura occidentală, anii ce au urmat celui de-al Doilea Război Mondial au fost marcați de o tentativă de a readuce femeia – ce-și câștigase mult dorita independență cât bărbații au fost pe front – în sfera casnică, familială.

Și moda a avut rolul ei, propunând tot mai mult o garderobă puternic feminină – rochii delicate, cu talia accentuată, scoțând în evidență atuurile sexului așa-zis slab. În acest curent de gândire, rozul s-a potrivit la perfecție – redevenind o culoare a delicateții, a sexualității cuminți. 

„Pink it’s my new obsession” 

Au venit apoi anii ’60, când femeile și-au recâștigat dreptul de a-și proiecta singure imaginea și sexualitatea în lume, exact așa cum voiau ele. Personalități puternice și cunoscute, fără nicio exagerare, în întreaga lume – vorbim aici de Jackie Kennedy și Marilyn Monroe – nu au repudiat rozul, ci l-au revendicat ca fiind o culoare a luxului și a puterii feminine. Un rol important în redefinirea rozului l-a jucat și Andy Warhol – ne gândim aici, bineînțeles, la printul clasic cu Marilyn. Ulterior, și curentul punk a adoptat rozul și l-a făcut cool, agresiv. 

Rozul face politică 

Tocmai pentru că este o culoare pătimașă, rozul n-a rămas străin nici politicii. De-a lungul secolului XX, culoarea a fost revendicată de mai multe mișcări. Înainte de toate, chiar de către mișcarea feministă, apoi de comunitatea gay, apoi iar de curentul feminist, mai ales în momente delicate, când a devenit clar că drepturi demult câștigate și considerate normale sunt din nou puse în pericol de noii conservatori. Ne gândim aici, spre exemplu, la marșul femeilor americane din 21 ianuarie 2017, ziua ce a urmat inaugurării mandatului lui Donald Trump.  

Roz vs. albastru 

Distincția roz pentru fete, albastru pentru băieți este și ea destul de recentă. Până în secolul XX, sexul copiilor nu conta și, cel puțin în primii ani de viață, ei erau îmbrăcați la fel – în rochițe lungi, dantelate. O amintire a acestui obicei ne-a fost adusă recent în atenție cu ocazia botezurilor din familia regală britanică.

Pe rând, am văzut cum micuții George, Charlotte, Louis și Archie au fost botezați purtând aceeași rochie, replică a unei ținute de botez de pe vremea Reginei Victoria. Cât despre decorațiunile și jucăriile care să arate clar distincția dintre fetițe și băieți, și ele sunt o creație a lumii moderne – mai bine zis, a marketingului, odată ce inovațiile din medicină au permis părinților să afle din timp sexul copiilor și să facă cumpărături în funcție de asta. 

Culoarea unei generații: millennial pink 

Însă și această modă a cunoscut suișuri și coborâșuri. Jucăriile „pe culori” au dominat anii ’50, când curentul majoritar de opinie încuraja diferențele de sex. Ele au fost apoi respinse de generația baby boomers, care și-a crescut copiii mai degrabă într-o modă – a hainelor și a jucăriilor, deopotrivă – unisex. Aceștia au ajuns, în schimb, să prefere pentru copiii lor, în anii ’80-’90, tocmai această distincție roz/albastru pe care n-o cunoscuseră.  

Mai aproape de vremurile noastre, rozul nu mai este atât de întâlnit în hăinuțele pentru fete, așa cum nici albastrul nu mai domină moda masculină.

Culorile sunt ale tuturor, indiferent de gen, iar tinerii din ziua de astăzi resping ferm aceste asocieri de modă veche. În ultimii ani, generația așa-zișilor millennials a repus rozul pe o poziție privilegiată și complet lipsită de limitări de gen.

În modă, în design interior, în tehnologie (culoarea rose gold propusă de Apple a adus o mică revoluție la granița dintre modă și tech) – indiferent de domeniu, millennials adoră rozul.

Simțind că această culoare definește o întreaga generație, institutul Pantone, care numește una sau două culori definitorii pentru fiecare an, a atribuit anului 2016 o nuanță pe care a numit-o millennial pink. Iar acum, în noii ani ’20, timpul pare să se fi oprit în loc pentru roz. Este la fel de cool ca pe vremea Marelui Gatsby! 

sursa: historia.ro