Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Rusia, suspendată de UEFA din cupele europene, dar și de la EURO 2022 la feminin

Rusia, suspendată de UEFA din cupele europene, dar și de la EURO 2022 la feminin

Publicat de Lica Simona, 3 mai 2022, 09:47

Cluburile din Rusia au fost suspendate şi din sezonul 2022-2023 al cupelor europene la fotbal, a anunţat, luni, UEFA, care a decis să înlocuiască echipa Rusiei cu naţionala Portugaliei, la EURO 2022 la feminin, turneu programat în această vară (6-31 iulie), în Anglia, transmite AFP.
”Niciun club din Rusia nu va participa la sezonul 2022-2023 al competiţiilor UEFA intercluburi”, a anunţat UEFA, într-un comunicat, care cuprinde lista măsurilor luate împotriva Rusiei, în urma invadării Ucrainei, şi care sunt extinse şi la toate reprezentativele Rusiei.
Exclusă de FIFA din barajele pentru Cupa Mondială 2022, federaţia rusă de fotbal a retras, pe 30 martie, apelul depus, iniţial, iar Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a refuzat, câteva zile mai târziu, să suspende sancţiunile. Decizia luată, luni, privează echipa Zenit Sankt Petersburg, care a cucerit recent titlul în Rusia, de o participare în grupele Ligii Campionilor.
În privinţa turneului final al Campionatului European de fotbal feminine, din această vară, UEFA a decis să înlocuiască Rusia cu Portugalia, care se va afla în aceeaşi grupă cu Elveţia, Olanda, deţinătoarea trofeului, şi Suedia.
Rusia nu va participa nici la Liga Naţiunilor, care debutează, în iunie, şi va încheia ultima în grupa sa din Liga B, care mai cuprinde Islanda, Israel şi Albania, retrogradând în Liga C.De asemenea, candidatura Rusiei la organizarea EURO 2028 sau 2032 a fost considerată de UEFA drept ”inadmisibilă”.

Steaua și Aqua Sport Citius, câte trei titluri la Naționalele de înot în bazin scurt
Sport vineri, 13 noiembrie 2026, 09:39

Steaua și Aqua Sport Citius, câte trei titluri la Naționalele de înot în bazin scurt

Competiția de la Otopeni a adus joi noi titluri naționale. Rezultatele includ victorii la fluture, bras și...

Steaua și Aqua Sport Citius, câte trei titluri la Naționalele de înot în bazin scurt
Ibrahima Diaw este noul antrenor al handbaliștilor de la Universitatea Cluj
Sport vineri, 13 noiembrie 2026, 09:36

Ibrahima Diaw este noul antrenor al handbaliștilor de la Universitatea Cluj

Fostul jucător de la PSG și Dinamo preia echipa clujeană. Primul meci anunțat în noua funcție este deplasarea la...

Ibrahima Diaw este noul antrenor al handbaliștilor de la Universitatea Cluj
Academica Balș primește astăzi Universitatea Craiova II, în Liga a III-a
Sport vineri, 13 noiembrie 2026, 09:33

Academica Balș primește astăzi Universitatea Craiova II, în Liga a III-a

Partida este programată vineri, de la ora 14:00, pe stadionul Parc din Balș. Oaspeții intră în etapă cu 19...

Academica Balș primește astăzi Universitatea Craiova II, în Liga a III-a
România U19 a pierdut cu Italia; urmează meciul cu Israel
Sport joi, 12 noiembrie 2026, 09:45

România U19 a pierdut cu Italia; urmează meciul cu Israel

Selecționata pregătită de Ion Marin a cedat cu 0–2 la Ancona, în preliminariile...

România U19 a pierdut cu Italia; urmează meciul cu Israel
Sport joi, 12 noiembrie 2026, 09:43

România a început cu victorie precalificările EuroBasket 2029

Naționala feminină de baschet a învins Macedonia de Nord cu 73–52, la...

România a început cu victorie precalificările EuroBasket 2029
Sport joi, 12 noiembrie 2026, 09:41

CSM Târgu Jiu a pierdut cu Gloria Bistrița în Liga Națională

Campioana s-a impus cu 34–24 în etapa a noua a campionatului feminin de...

CSM Târgu Jiu a pierdut cu Gloria Bistrița în Liga Națională
Sport joi, 12 noiembrie 2026, 09:39

SCM Craiova a cedat acasă cu Kolossos, în FIBA Europe Cup

Echipa elenă a câștigat cu 104–82, după o primă repriză în care a construit diferența...

SCM Craiova a cedat acasă cu Kolossos, în FIBA Europe Cup
Sport joi, 12 noiembrie 2026, 09:37

SCM Craiova merge în sferturile Cupei României la volei

Oltenii au învins din nou Corona Brașov cu 3–2, după un retur decis în...

SCM Craiova merge în sferturile Cupei României la volei