Sake, băutura din haiku

Egiptenii aveau berea, grecii sărbătoreau cu vin, iar mezo-americanii se delectau cu tepache. Japonezii s-au oprit la sake. Băutura simplă, din orez şi apă, este o parte importantă din ceremonialul de seppuku al samurailor. „Occidentalilor le place să cucerească munţii/ Orientalilor le place să-i contemple/Cât despre mine, îmi place să gust munţii”, spunea Santoka, poetul sake-ului. 

酒; sake. Se spune că simbolul numelui provine din pictograma chinezească găsită pe un borcan. Numele are diferite rădăcini: sakaeru, care se traduce prin a prospera, sau sakeru, o trimitere către puterile medicinale de a vindeca răceala. Cea mai veche mărturie scrisă a existenţei sale este într-un text chinez din secolul al III-lea, cu toate că despre băuturile alcoolice asemănătoare sake-ului există dovezi, precum vase speciale de încălzit şi servit, încă din timpul dinastiei Shang, din anii 2000 î.Hr.

Totuşi, se pare că la reţeta sake-ului autentic s-a ajuns în timpul secolului al VII-lea, în timpul perioadei Nara. Până în secolul al X-lea, producţia de sake aparţinea în totalitate Curţii imperiale, iar mai apoi monopolul a fost deţinut către temple. Sake-ul de astăzi, savurat în întreaga lume, a ajuns la un procedeu final în timpul epocii Edo, în secolul al XVII-lea.

Tōji, maestrul sake-ului, alege cu atenţie cele două ingredinte principale. Orezul folosit este unul diferit faţă de cel care se serveşte la masă: se numeşte saka mai şi are bobul mai mare, mai puternic şi conţine mai puţine proteine şi lipide decât cel obişnuit. Apa, la rându-i, este adusă din fântâni sau izvoarele din munţi.

Urmează procesul de fermentare şi cel de maturizare, care poate ajunge şi până la un an. De aici, varietăţile de sake sunt numeroase – în funcţie de aditivii adăugaţi, timpul de fermentare, sau gradul de alcool, care, în medie, nu depăşeşte 20%. Băutura se poate servi şi rece, la temperatura camerei, dar cel mai frecvent ea se consumă fierbinte.

Cultura japoneză, în stare lichidă, se toarnă din sticlele sau ceainicele de ceramică, tokkuri, în cănile micuţe, o-choko. O formă specială a sake-ului este habushu. În sticle este introdusă o reptilă veninoasă, rudă a şarpelui cu clopoţei. Băutura spectaculoasă la vedere este fabricată în Okinawa şi încă din cele mai vechi timpuri se consideră că are proprietăţi medicinale.

Licoarea din orez are pentru fiecare anotimp câte o tradiţie aparte şi este folosită în numeroase ceremoniale. Cel mai important, sake este parte a ritualului de purificare shinto, ca o punte divină între Japonia modernă şi cea tradiţională. Cântat de către poeţii din Ţara Soarelui Răsare în numeroase haiku, sake este parte a nedescifrabilului Orient Îndepărtat. 乾杯! (Kanpai!) – Noroc!

sursa:historia.ro