Connect with us

Evenimente

Salonul internaţional de caricatură „Nicolae Petrescu Găină“

Cei mai buni caricaturişti din ţară şi din străinătate se vor reuni la Târgu Jiu

Published

on

Cei mai buni caricaturişti din ţară şi din străinătate se vor reuni la Târgu Jiu săptămâna aceasta. Astfel, joi, 7 aprilie, de la ora 17.00, va fi vernisat, la Muzeul Judeţean Gorj, Salonul internaţional de caricatură „Nicolae Petrescu Găină“. Organizatori ai evenimentului sunt: Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România, Muzeul Judeţean Gorj, Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă Craiova. În cadrul salonului vor fi acordate șapte premii. Juriul va fi prezidat de caricaturistul Ştefan Popa PopaS. Vor putea fi admirate caricaturi ale unor artişti din România, Kurdistan, Cuba, Serbia, Canada, Brazilia, China, Siria, Egipt, Iran, Ucraina, Uruguay, Australia, Uzbekistan, Algeria. Vor expune în afara concursului Ştefan Popa Popa S, Gabriel Bratu şi caricaturiştii de la Charlie Hebdo.