Sânzienele sau Drăgaica

La 24 iunie românii marchează Sânzienele sau Drăgaica, singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox care consemnează în aceeaşi zi şi pe Sfântul Ioan cel Nou şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Sărbătoarea ar avea la origine un cult geto-dacic stravechi al Soarelui, Sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlantuite într-o hora. Sau, după alte opinii, un cult închinat Dianei, zeiţa romană a vânătorii, ar sta la baza acestei sărbători. Numele sărbătorii ar putea deriva din Sancta Diana, ce s-a transformat ulterior în Sânziana, sau Sanctus Dies Johannis, adică ziua Sfântului Ioan de vară.

În popor se crede că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase cu păr galben şi rochii de abur care traiesc prin păduri şi în această noapte zboara prin aer sau se prind în horă pe pământ.

Au puteri magice şi atingerea lor e binefăcătoare, „dau puteri” deosebite florilor şi buruienilor care devin plante de leac, impart rod holdelor, înmulțesc păsările şi animalele şi apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine ele se supără şi devin iele sau Rusalii.

Sânziene iau glasul cucului care vesteşte câţi ani mai are omul de trăit. Cucul cânta începând din 25 martie, de la sărbătoarea de Blagoveştenie până în 24 iunie când amuţeşte şi pleacă în munte, se transformă în uliu şi se răzbună pe toate celelalte păsări cântătoare. Uneori Sânzienele îi mai dezleagă limba să mai cânte o dată şi după 24 iunie, dar numai de rău cântă atunci, pentru cine-l aude.

Sânzienele sunt şi mici flori de câmp galbene cu patru petale aşezate în forma de cruce, motiv pentru care se spune că această plantă este binecuvântată de Dumnezeu.

Florilor li se mai spune şi drăgaică, floarea lui Santion, au gust amar, dar mirosul lor e dulce, asemănător cu cel al fânului proaspat cosit sau al mierii de albine. Sunt iubitoare de soare, cresc pe coastele însorite, în fâneţe, poieni, lanuri de grâu, au la margini de pădure şi îşi scutură polenul auriu la cea mai mică atingere. Se culeg doar vârfurile înflorite ale tulpinilor, pe toata perioada înfloririi, din iunie si până în septembrie.

Sărbătoarea este veselă şi ţine o noapte şi o zi. În după amiaza din ajun se porneşte sărbătoarea. Fetele pleacă în grupuri la câmp să culeagă florile galbene, din care îşi împletesc o coroniţă rotundă, în formă de soare, pe care şi-o aşează pe cap şi înca câte o coroniţă pentru fiecare membru al familiei. Acasă, cununile se pun pe porţi, la ferestre şi în casa, pe şuri, pe stupi şi chiar în culturi, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug.

În unele locuri, coroniţa se aruncă pe acoperişul casei şi se pune o dorinţă. Dacă coroniţele fetelor se lovesc sau se agaţă de horn, va fi o cununie apropiată. Dacă coroniţele fetelor ramân pe acoperiş, noaptea zânele Sânziene vor lasa pe ele semne, iar fetele vor şti cu cine şi când se vor mărita.

Fetele îşi pot arunca cununile şi peste vite: dacă cununa nimereşte o vită tânară, fata se va căsători cu un tânar, iar dacă i se prinde cununa de o vită bătrână, un om în vârsta îi va fi alesul.

Flăcăii pun o floare galbenă la fereastră, pe care noaptea Sânzienele vor lăsa un semn care va spune ceva despre cea ursită lui. Dacă trei ani la rând nu vine niciun semn, flăcăul nu are o ursită.

Tradiţia populară spune că cei care nu cred şi nu respectă sărbătoarea de Sânziene pot avea parte de nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri înecat ori fulgerat.

Sursa: tvr.ro