Scriitori olteni la Bookfest 2025: Cristian Liviu Burada
Miercuri, 28 mai, în Capitală, a debutat cea de a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Evenimentul este găzduit de pavilionul B2 de la Romexpo și se va încheia duminică, 1 iunie.

Publicat de Lica Simona, 29 mai 2025, 15:41
Intrarea publicului este liberă la toate cele aproape 160 de standuri prezente, având, totodată, ocazia de a participa la întâlniri cu numeroase personalități culturale din România, dar și din Portugalia, invitatul de onoare al ediției 2025.
Printre nenumăratele evenimente de lansare de carte, anunțate în cadrul Bookfest, se numără și volumul ”Oriîncotro”, al poetului craiovean Cristian Liviu Burada. Cartea a apărut la Editura Cartea Românească și va fi lansată duminică, 1 iunie, de la ora 13.00, la standul editurii. Alături de autor se vor afla scriitorii Paul Artezu și Mihai Firică (președintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România), iar moderatorul evenimentului va fi Alina Neculachi.