Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Scrisoare deschisă a familiei lui Mircea Lucescu: ”Am simţit că nu suntem singuri”

Familia lui Mircea Lucescu a transmis, astăzi, prin intermediul site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, o scrisoare deschisă, prin care mulţumeşte tuturor celor implicaţi în organizarea funeraliilor regretatului selecţioner, precizând totodată că, în toată această perioadă, a simţit căldura sufletească a celor care au participat.

Scrisoare deschisă a familiei lui Mircea Lucescu: ”Am simţit că nu suntem singuri”
Foto: Agerpres

Publicat de Lica Simona, 14 aprilie 2026, 15:00

”Noi – Elena Lucescu, Răzvan Lucescu şi întreaga familie – ne exprimăm întreaga apreciere pentru modul exemplar în care toate aceste instituţii şi echipe au colaborat, contribuind la desfăşurarea unei ceremonii demne, în acord cu personalitatea şi parcursul excepţional al dragului nostru Mircea Lucescu.

În toată această perioadă, am simţit ceva ce nu credeam posibil, în mijlocul unei asemenea dureri: că nu suntem singuri. Într-adevăr, nu am fost singuri nicio clipă. De când am aflat primele veşti despre starea lui de sănătate şi până după înmormântare, s-a revărsat spre noi un val de căldură sufletească: mesaje, gânduri şi gesture, care ne-au ţinut în picioare. Îl vom purta mereu în inimile noastre. Ştim că îl veţi purta şi voi”, se arată în scrisoarea deschisă, semnată de familia Lucescu, potrivit Agerpres.

Apropiaţii reputatului antrenor au transmis mulţumiri instituţiilor publice şi private, precum şi tuturor profesioniştilor, care au contribuit cu înaltă responsabilitate, rigoare şi respect la organizarea şi desfăşurarea ceremoniei funerare.

”Fără sprijinul lor, nu i-am fi putut cinsti memoria aşa cum se cuvine. Toate aceste dovezi de solidaritate au reprezentat un sprijin esenţial pentru familie şi o expresie autentică a respectului faţă de tot ceea ce a însemnat el ca om şi ca profesionist.

În mod deosebit, dorim să aducem mulţumiri:

  • Bisericii Ortodoxe Române şi întâi-stătătorilor ei, Bisericii „Sfântul Elefterie”, precum şi preoţilor şi Corului Tronos, care au oficiat şi au dat profunzime slujbei de înmormântare; Guvernului României, prin instituţiile sale;
  • Federaţiei Române de Fotbal, care, prin preşedintele ei, domnul Răzvan Burleanu, şi membrii acesteia, ne-a fost alături pe întreaga durată a funeraliilor, prin implicarea constantă şi sprijinul acordat în găzduirea ceremoniilor naţionale;
  • Cancelariei Onorurilor, pentru întregul sprijin acordat în organizarea onorurilor dedicate domnului Mircea Lucescu, precum şi Regimentului de Gardă şi Protocol din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Comenduirii Garnizoanei Bucureşti;
  • Poliţiei Române, precum şi structurilor din subordinea acesteia, în mod special Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Brigăzii Rutiere Bucureşti, pentru profesionalismul, promptitudinea şi sprijinul esenţial acordat în asigurarea bunei desfăşurări a ceremoniei;
  • Jandarmeriei Române, prin Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru sprijinul acordat şi implicarea în asigurarea ordinii şi desfăşurării în condiţii optime a ceremoniei;
  • Serviciului de Ambulanţă privată Sanador, pentru sprijinul acordat şi implicarea profesională în asigurarea asistenţei medicale pe întreaga durată a ceremoniei;
  • Primăriei Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Investiţii, pentru punerea la dispoziţie a Stadionului Arena Naţională şi a tuturor facilităţilor necesare pe perioada desfăşurării evenimentului;
  • Personalului Secţiei de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti;
  • Administraţiei Cimitirului Bellu;
  • Firmelor de pază privată implicate în asigurarea securităţii”, precizează sursa citată.

sursa: Agerpres

 

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:05

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare

La bord se aflau 13 marinari, ucraineni și azeri. Până acum, salvatorii au recuperat nouă persoane în viață și trupul neînsuflețit al unui...

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
National vineri, 23 octombrie 2026, 13:48

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel a desființat în totalitate încheierea contestată și, rejudecând cauza, a respins solicitarea lui Georgescu. „Respinge ca...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:29

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat aplicația MyCNPP, care permite pensionarilor și persoanelor asigurate consultarea datelor...

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP
Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:08

Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie

Gospodăriile din România ar urma să beneficieze de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale...

Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie
National vineri, 23 octombrie 2026, 08:45

Palatul Victoria: Luca Niculescu va avea o ședință de lucru pe tema siguranței în școli

Premierul Luca Niculescu va avea vineri, 23 octombrie, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința...

Palatul Victoria: Luca Niculescu va avea o ședință de lucru pe tema siguranței în școli
National vineri, 23 octombrie 2026, 08:14

Ședință extraordinară de guvern – pe agendă donația de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine

Guvernul se va întruni vineri, 23 octombrie, în ședință extraordinară, pe agendă fiind două proiecte de acte normative: 1. PROIECT DE...

Ședință extraordinară de guvern – pe agendă donația de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine
National joi, 22 octombrie 2026, 16:15

Ministrul Educației, după atacurile din școli: ”Mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici”

Noul ministru al Educației a precizat că îi va cere premierului Luca Niculescu suplimentarea numărului de paznici în școli. De asemenea, a...

Ministrul Educației, după atacurile din școli: ”Mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici”
National joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CSAT, după atacurile din Marea Neagră. Prima ședință cu noii miniștri ai Guvernului Luca Niculescu

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc, astăzi, ora 18:00, la...

CSAT, după atacurile din Marea Neagră. Prima ședință cu noii miniștri ai Guvernului Luca Niculescu